La sfârşitul săptămânii trecute, Asociaţia Cres­cătorilor de bovine din judeţul Covasna a organizat o întrunire a crescătorilor de bovine din Zona Buzaielor.

Evenimentul, care a avut loc joi dimineaţă, la Căminul Cultural din comuna Sita Buzăului, a adus laolaltă peste 200 de persoane. Pe lângă gospodarii din zonă au fost prezenţi şi reprezentanţi ai unor instituţii cu respon­sabilităţi în acest domeniu  precum Prefectura Judeţului Covasna, Direcţia Agricolă Covasna, Agenţia de  Plăţi şi Intervenţii pentru Agri­cultură, DSV Covasna, Camera Agricolă, ş.a.

În cadrul întrunirii s-a realizat o analiză a activităţii crescătorilor de vaci din zona Buzaielor, s-a discutat despre perspectivele pe acest an, şi, totodată s-au prezentat noile reglementări şi prevederi din acest domeniu precum şi posibilităţile de subvenţii.

Prezent la eveniment, subprefectul Valentin Ionaşcu, a declarat: „Sunt extraordinar de bucuros şi mulţumit în acelaşi timp, că atât administraţiile locale cât şi cetăţenii au înţeles că trebuie să ceară, dar mai ales sunt mulţumit şi împăcat că instituţiile agricole de la nivelul judeţului au înţeles că nu sunt numai organe de control, ci în primul rând organe de îndrumare, şi că trebuie să fie aproape de cetăţeni”.

Primarul comunei Sita Buzăului, Constantin Filofi, consideră că întâlnirea a avut succes: „Cred că a fost o reuşită mai ales pentru cei prezenţi, care, sper că au înţeles multe. Întrunirea a decurs foarte bine, fermierii au pus întrebări  interesante. Spre exemplu, o pro­blemă ridicată de crescătorii de bovine este cea cu privire la faptul că în zonă nu există proprietate tabulară la toţi întreprinzătorii care ar vrea să meargă pe o măsură din aceasta cu fonduri europene. E o condiţie de bază şi pierzi mult la punctaj dacă nu eşti proprietar tabular. Participanţii consideră că ar trebui făcut astfel încât să se admită şi doar dreptul de folosinţă sau doar cu dreptul de posesie a imobilelor sau a terenurilor, în general, care fac obiectul unor astfel de proiecte”.

Potrivit acestuia, în luna martie ar putea avea loc încă o întâlnire de acest gen la Sita Buzăului, în prezenţa Ministrului Agriculturii. „Am stabilit acum că probabil vom face o întrunire şi cu Ministrul Agriculturii, în perioada februarie, martie, tot la Sita, şi tot aşa vom organiza cu toţi ceilalţi din zonă”, a mai spus primarul.

În cadrul evenimentului, crescătorii de bovine care au obţinut cele mai bune rezultate, în cursul anului trecut, au fost premiaţi. S-au înmânat diplome celor care au avut o activitate frumoasă. „Au fost premiaţi cu diplome şi mici cadouri. S-a premiat şi cel mai  vârstnic fermier din zonă, de 75 de ani. A fost foarte frumos. A fost o atmosferă foarte plăcută (…) Iată că se pot face anumite întâlniri de genul acesta, care au caracter informal”, a conchis Constantin Filofi.

La finalul întâlnirii a avut loc şi un scurt program artistic susţinut de Corul «Plai Întorsurean» al Casei de Cultură Întorsura Buzăului şi de formaţia de dansuri «Brâuleţul», al Căminului Cultural Sita Buzăului.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail