Producătorii agricoli se pot înscrie, până cel târziu în data 1 aprilie, în programul de susținere a producției de tomate în spații protejate, cererile trebuind să fie depuse la Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Covasna.

Programul, lansat cu ani în urmă și cunoscut sub denumirea „Programul Tomata”, este reluat, fiind aplicat pe întreg teritoriul României, în 2023, fiind fundamentat de Hotărârea de Guvern (HG) nr. 1.569 din 28 decembrie 2022.

„Venim în sprijinul fermierilor cu adoptarea din timp a Programului Tomata 2023 pentru a da predictibilitate tuturor celor care activează în acest sector al producerii de tomate în spații protejate, sau chiar celor care vor să acceseze pentru prima dată acest program. Dacă ne uităm în anii anteriori, vedem că acest program necesar și foarte apreciat de legumicultori, a fost lansat la data de 1 aprilie în anul 2020, în data de 18 iunie în anul 2021 și la 3 februarie în anul 2022. Orice alt comentariu este de prisos”, a declarat ministrul Petre DAEA, conform unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), după aprobarea HG 1569/28 decembrie 2022.

Programul este dedicat, în acest an, susținerii producției de tomate în spații protejate, cultivate în ciclul I de producție.

„În 2023, Programul Tomata revine sub forma „clasică”: la finele lunii decembrie 2022 s-a aprobat Hotărârea care va reglementa programul de susținere a producției de tomate în spații protejate în primăvara anului 2023 (ciclul I de producție).”- au transmis reprezentanții Direcției pentru Agricultură a județului (DAJ) Covasna.

Potrivit aceleiași surse, cuantumul ajutorului de minimis va fi în valoare de 3.000 euro/1000 mp/beneficiar. Beneficiarul va trebui să obțină o producție de minimum 3 kilograme tomate/ mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 3000 de kilograme.

Producătorii agricoli care intenționează să solicite ajutorul de minimis, trebuie să depună la DAJ cererile, până cel târziu la data de 1 aprilie 2023 inclusiv, iar valorificarea producției se va face până la data de 30  iunie 2023, inclusiv.

Ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare), este 14 iulie 2023 inclusiv.

Conform HG nr. 1569/28 decembrie 2022, sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă, în anul 2023, începând cu data de 15 august.

Conform precizărilor de pe site-ul MADR, ca element de noutate, pentru simplificarea aplicării programului, se va efectua o singură verificare, după notificările transmise de către potențialii beneficiari cu cel puțin 10 zile înainte de recoltare, care va viza identificarea suprafeței înființate, precum și evaluarea producției de tomate înainte de recoltare.

În județul Covasna, programul „Tomata” a avut căutare, încă de la început. Anul trecut, deși programul nu a existat sub forma cunoscută, s-a derulat Programul de susținere a producției de legume în spații protejate:

„Programul Tomata nu a existat ca atare în anul 2022, ci Programul de susținere a producției de legume în spații protejate. De acest ajutor de minimis, anul trecut, în județul Covasna, au beneficiat doi legumicultori: unul din comuna Cernat, care a produs roșii în ciclul I de producție (de altfel, era un criteriu de eligibilitate ca în ciclul I suprafața pentru care se solicită sprijin să fie cultivată exclusiv cu tomate), iar celălalt legumicultor, din Lunga, care a produs capia, în ciclul II de producție, amândoi cultivând legume în solarii. În 2022, valoarea maximă a sprijinului era de 3000 de euro/ cultură în ciclul I/1000 mp/ beneficiar, respectiv 1000 euro/ cultură în ciclul II/ 1000 mp/ beneficiar.”- au transmis, pentru „Mesagerul de Covasna”, reprezentanții DAJ Covasna.

În ceea ce privește programul de susținere a producției de tomate în spații protejate din acest an, detalii pot fi aflate consultând hotărârea care îl fundamentează: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/263283.

Sursa foto: https://madr.ro/comunicare/7959-a-fost-aprobat-programul-de-sustinere-a-productiei-de-tomate-in-spatii-protejate-pentru-2023.html.

Ana CIORICI COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail