Căminul Cultural din localitatea Malnaş a găzduit, în cursul săptămânii trecute, o nouă întâlnire a fermierilor covăsneni din Zona Oltului ce cuprinde comunele Ozun, Ilieni, Chichiş, Bodoc, Ghidfalău, Arcuş, Valea Crişului, Malnaş, Micfalău şi Bixad, care fac parte din Asociaţia crescătorilor de bovine Covasna. La această importantă întâlnire a fost prezentă şi o echipă a Televiziunii Române care, în perioada 18-22 februarie a.c. a efectuat vizite de documentare în mai multe ferme din judeţul nostru care se vor materializa printr-o serie de reportaje care vor fi difuzate, în cursul lunii martie, în cadrul emisiunii „Viaţa Satului”.

Umblat prin toate satele din România, realizatorul TVR, Ovidiu Dinescu, ne-a mărturisit că în judeţul Covasna a găsit nişte fermieri minunaţi care ştiu ce au de făcut, dar care în munca lor  au nevoie să fie sprijiniţi, ajutaţi. „Prin reportajele noastre noi încercăm să aducem la cunoştinţa guvernaţilor ce nevoi au agricultorii din diferite zone ale ţării, şi, totodată, le  arătăm păsurile. În acelaşi timp le dăm şi sfaturi cu ajutorul specialiştilor, altfel spus dorim  să fim cât mai aproape de cei care produc bunuri materiale. În judeţul Covasna  am găsit nişte locuri foarte frumoase, am văzut ferme şi oameni care au  realizat ceva în acest domeniu şi  sunt deschişi spre modernizare” a declarat realizatorul TVR, Ovidiu Dinescu.

„Doar asocierea ne face puternici”

Kasleder Joszef

Primarul comunei Malnaş, Kasleder Joszef, alături de edilii comunelor din Zona Oltului, au apreciat faptul că această întâlnire a fost organizată la Malnaş, în condiţiile în care anterioara întrunire a avut loc, în această comună, în urmă cu 5 ani. Potrivit primarului Kasleder, la acel moment a adus în discuţie problema asocierii fermierilor, „deoarece dacă nu ne asociem, nu o să putem rezista pe piaţă”. Însă, după cum acesta a recunoscut, fără a se scuza, la nivelul comunei Malnaş nu au reuşit să înfiinţeze o asociaţie a fermierilor, în acest interval de timp, deşi la nivelul judeţului Covasna au luat fiinţă cam 5-6 astfel de forme asociative. În prezentarea sa succintă primarul comunei Malnaş a arătat, pe baza datelor existente, că numărul de animale a înregistrat o scădere importantă în toate localităţile comunei, însă, pentru localnici această ocupaţie asigură multor familii un trai cât de cât acceptabil, deşi creşterea animalelor nu este o îndeletnicire uşoară. Potrivit primarului Kasleder Joszef, este îmbucurător faptul că tinerii au început să se ocupe de creşterea animalelor, acest lucru fiind confirmat şi prin faptul că marea majoritate a fermierilor prezenţi la întrunirea de la Malnaş, erau tineri.

Ordonanţa trebuie schimbată

Aşa cum s-a întâmplat şi la prima întâlnire a Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din judeul Covasna, ce a avut loc în urmă cu o lună de zile, la Sita Buzăului, preşedintele Asociaţiei, Otvos Mozes, a susţinut, vehement, necesitatea modificării sistemului de impozitate a agricultorilor stabilit prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2013. Prin adresa pe care au înaintat-o către Guvern, imediat după intrarea în vigoare a acestei prevederi legale, fermierii covăsneni au „reclamat” atât momentul în care aceasta a fost luată, respectiv după un an precedent secetos ce a creat mari probleme şi pierderi agricultorilor şi fermierilor, dar mai ales modul de  stabilire a unui impozit unitar, neţinându-se cont de particularităţile climatice şi de relief din diferitele zone ale ţării.

„În opinia nostră, prevederile referitoare la veniturile obţinute în agricultură stabilesc o povară injustă pentru fermier şi crează confuzii atât în rândul celor care trebuie să achite aceste impozite dar şi printre cei responsabili cu implementarea acestui sistem de impozitare. Solicităm ca să dezbateţi, într-un cadru cât mai larg, şi să reanalizaţi această ordonanţă” se arată în adresa Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Covasna, ce-a fost înaintată către Guvern.

Prezent la întâlnire, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu, fermier din judeţul Bacău, care, potrivit declaraţiei sale „din cele 365 de zile din an mai mult de jumătate le petrece la Minister”, în negocieri, a adus nenumărate acuze cu privire la modul în care reprezentanţii Ministerului Agriculturii se preocupă de soarta agriculturii româneşti. „Toţi acei 21 de miniştrii care s-au perindat pe la Ministerul Agriculturii, în cei 23 de ani de la Revoluţie, parcă au fost duşmanii noştri şi nicidecum acele persoane în care noi am avut încredere că ne vor rezolva problemele. Tot timpul au fost contra intereselor noastre” a subliniat acesta. Drept urmare, „aşa cum şi istoria noastră o arată că nicio victorie nu s-a obţinut fără luptă”, Laurenţiu Baciu i-a îndemnat pe „colegii” din judeţul Covasna să nu renunţe la a-şi cere drepturile, deoarece „nimeni nu are grijă de agricultori, în  momentul de faţă”.

Laurenţiu Baciu, Otvos Mozes şi prefectul Dumitru Marinescu

Fermierii nu sunt singuri în demersul lor

Prezent la întâlnire, prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, căruia preşedintele Asociaţiei, Otvos Mozes, i-a făcut cunoscute problemele cu care se confruntă fermierii covăsneni, a declarat că va prelua şi va transmite către Guvern problemele ridicate de aceştia, şi, totodată, va încerca să găseacă soluţii legale pentru rezolvarea lor. La rândul său, senatorul UDMR Klarik Laszlo a menţionat că pe baza adresei ce i-a fost înaintată de Asociaţia Crescătorilor de Bovine Covasna, referitoare la nemulţumirile membrilor legate de stabilirea impozitelor prin OG 8/2013,  a avut o discuţie în cadrul grupurilor parlamentare ale UDMR, unde şi-au format un punct de vedere. „Am avut discuţii cu prim-ministrul Victor Ponta, cu Ministerul Finanţelor şi cu Ministerul Bugetului. Dl. Ponta a ascultat argumentaţia noastră şi a acceptat că aşa cum este făcută OG 8 nu funcţionează. Această ordonanţă este făcută în grabă şi nu atinge acel scop urmărit de Guvern, este discriminatorie, iar anumiţi producători ajung să fie impozitaţi de mai multe ori. Premierul s-a arătat dispus să poarte discuţii. El a recunoscut că această Ordonanţă nu este tocmai nimerită şi a promis că va forma un grup de lucru, la nivelul Guvernului, care să revizuiască prevederile acestui act normativ. Însă, Victor Ponta a precizat că nu dă înapoi, doarece e nevoie să fie impozitate şi activităţile din agricultură, lucru ce este normal, şi în opinia noastră”, a precizat Klarik Laszlo.

Următoarea întâlnire a Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din judeţul Covasna va avea loc în data de 1 martie a.c., la Zagon.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail