Pentru fermierii din judeţul nostru cât şi pentru personalul APIA Covasna, anul acesta va fi unul mai greu datorită faptului că un număr de 2327 de fermieri care au depus cereri de plată pe suprafaţă, pentru 13.000 parcele, vor fi supuşi controlului prin teledetecţie.

Directoarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Angela Negoiţă, a declarat, recent, că în judeţul Covasna s-a efectuat zborul, angajaţii instituţiei  fiind în  febra pregătirii controlului. „Au venit hărţile martor, tabelele martor, hărţile  şi tabelele de clarificare de la firma GAUSS din Timişoara, care fotografiază prin satelit terenurile. Acum trebuie să vedem textura, culoarea, de la controlul pe teren unde inspectorul nostru a făcut fotografie, şi textura pe care ne-a trimis-o satelitul. Nu avem voie să greşim (…) anul acesta va fi un an hotărâtor pentru calitatea muncii noastre”, a spus Angela Negoiţă.

Aceasta a precizat că peste 200 de persoane, angajaţi în APIA Covasna,  au participat la instruirea pe teledetecţie.

„Acolo unde cazurile nu vor fi uşoare, vom lua toate măsurile de siguranţă ca fermierii să nu fie penalizaţi din cauza noastră. Acum se va vedea cât de serioşi au fost fermierii noştri, în relaţia cu noi, pentru că noi am depus toate diligenţele, ca să le oferim toate informaţiile. La toate întâlnirile pe care le-am avut, şi am avut anul acesta destule, noi i-am rugat să fie corecţi în ceea ce declară, pentru că va fi an cu teledetecţie”, a mai spus Angela Negoiţă.

Scopul controalelor pe teren si al controlului prin teledetecţie este acela de a verifica condiţiile în care este acordat sprijinul pe un eşantion al cererilor de plată, eşantion care este stabilit prin analiză de risc sau prin selecţie aleatoare.

Pentru fiecare parcelă pentru care s-a solicitat sprijin, de către fermierii selectaţi la controlul prin teledetecţie, se vor verifica: suprafaţa declarată a parcelei agricole; respectarea suprafeţei minime a parcelei agricole;  utilizarea suprafeţei declarate a terenului, conform cerinţelor regulamentului;  respectarea cerinţelor de eco-condiţionalitate şi, în special, a bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC).

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail