Indochina reprezintă, după cum v-ați dat deja seama, stimați cititori, citind aceste reportaje de călătorie din îndepărtata Asie de Sud-Est, un melanj fascinant de tradiții și obiceiuri exotice, de istorie și spiritualitate. Este o zonă geografică extrem de pitorească în care modernul se îmbină cu vestigiile coloniale, iar urmele sângeroaselor confruntări militare de odinioară se mai păstrează doar în memoria locuitorilor de vârsta a…patra! (câți or mai fi). Tânăra generație are opțiuni total schimbate, ignorând trecutul și privind optimistă spre un viitor modern, de tip occidental.
Probabil ați reținut din precizările mele anterioare, că Indochina înglobează o regiune continentală vastă din Asia de Sud-Est, următoarele entități făcând parte din concept: Cambodgia, Vietnam, Myanmar, Laos, Thailanda și Peninsula Malaezia. Terminologia generică a apărut în jurul anului 1800 și inițial se referea doar la zonele geografice aflate sub influența socio-culturală a celor două mari puteri ce-i alcătuiesc numele combinat. Între 1887 și 1954 s-a încetățenit pe plan mondial denumirea de Indochina franceză, care reprezenta colonia francofonă ce reunea numai Cambodgia, Laosul și Vietnamul. Populația acestor trei țări este de peste 260 milioane, crescând actualmente în ritm accelerat, majoritatea limbilor vorbite aparținând familiei idiomurilor chino-tibetane.
Cambodgia – succesoare a vechiului Imperiu Khmer
Referindu-mă în acest episod la Cambodgia, țin să precizez că în limba locală numele țării sună interesant: „Kampuchia”. Ea succede vechiului și puternicului Imperiu Khmer (hinduist și budist) ce a stăpânit o mare parte a Peninsulei Indochina între secolele XI și XIV. Capitala este Phnom Penh, un oraș al contrastelor, ce adăpostește în jur de două milioane de suflete, aflat într-un accelerat proces de modernizare.
Fiind un stat sărac, cu o populație de cca. 14 milioane de locuitori, Cambodgia încearcă actualmente din răsputeri să-și revină după marasmul perioadei dictatorului comunist de tristă faimă, Pol Pot. Noile autorități au optat pentru o cale sigură de redresare, încurajând din răsputeri economia, mai ales turismul – „Industria fără fum”. Posedând vestigii uluitoare, cum sunt Templele de la Angkor Wat și Siem Reap, unde an de an numărul vizitatorilor sporește exponențial (numai în 2019 poposind aici peste…două milioane de turiști, printre care m-am numărat și eu), mica națiune se luptă eroic să lase în urmă trecutul sumbru. Localnicii doresc să se decotorosească de amintirile terifiante pricinuite de sadicii „khmeri roșii”, privind numai înainte.
(Foto:Jurnalistul Horia C.Deliu, echipat ca de…„camuflaj”, surprins de o ploaie musonică în Cambodgia, la Angkor Wat)
Pitorescul teritoriu se învecinează la Vest cu Thailanda, cu micul Laos poziționat la Nord-Est, dar și cu supra-populatul Vietnam cu cei ..95 de milioane de locuitori ai săi, aflat în partea de Est. Spre deosebire de țările vecine reunite cândva în așa-numita Indochină franceză – Vietnam și Laos (transformate ulterior în… Republici Democrate Socialiste) – vechiul Stat Khemer a ajuns Regatul Cambodgian. Actualul conducător se numește Norodom Sihamoni (născut in anul 1953) si este fiul cel mare al defunctului (și celebrului) Prinț Norodom Sihanouk. Unii dintre cititorii oarecum…„matusalemici” ai acestor note poate își amintesc, dar nu bag mâna în foc, că distinsul personaj și soția sa, Prințesa Monique, au vizitat în 1972… România. Cuplul princiar fusese invitat oficial la București de către Nicolae Ceaușescu & Coana Leana, prilej de organizare a unor mitinguri populare despre care ziarul „Scânteia” a relatat pe larg. În vremea aceea Norodom Sihanouk se afla în exil în China, apoi a ajuns la Moscova, fiind considerat conducătorul formal al așa-zisei Republicii Populare Democrate a Kampuchiei.
Pe atunci situația politică devenise tulbure în micul stat asiatic. Până în anul 1960 politica liderului charismatic Sihanouk ținuse țara departe de haosul care cuprinsese regiunea. Însă cinci ani mai târziu Prințul Norodom avea să rupă în mod surprinzător legăturile cu Occidentul, în special cu America, orientându-se către marile puteri comuniste în ascensiune, China și URSS, dornice să-și extindă influența în zonă. De la ele a solicitat asistență militară și economică, încalcând astfel statutul de neutralitate al Cambodgiei. Imediat au apărut tensiuni sociale interne generate de implementarea unui comunism sălbatic, mai cu seamă în zonele rurale. Asa s-a ajuns la izbucnirea revoltelor și uciderea a mii de țărani și pustiirea satelor. Membrii Partidului Comunist devenit o forță de temut au început represaliile, căpătând ulterior tristul renume de „Khmerii Roșii”.
În 1970 Prințul Norodom Sihanouk avea să fie detronat, iar bandele înarmate comuniste au aruncat țara în Război Civil. Pe 9 octombrie s-a proclamat așa-zisa Republică Khmeră. Ofițerii din noua Armată erau lacomi și corupți, vânzând armament pe piața neagră, însușindu-și rațiile alimentare ale soldaților, în vreme ce aceștia mureau de foame. La comandă ajunsese un lider crud, Pol Pot, care susținea că Statul tradițional trebuie distrus și reclădit din temelii pe „Principii sănătoase”, trecându-și țara prin focul unei Revoluții sociale totale. El a condus sălbatic Cambodgia intre 1975 și 1979, devenind un personaj sinistru al Istoriei. A comis un Genocid incredibil, favorizând decimarea populației active. În acel interval au avut loc mii de execuții și s-au aplicat forme de tortură de o brutalitate greu de imaginat. Bătrânii Cambodgiei de astăzi încă tresar la amintirea acestor atrocități.
La „Muzeul Torturii” din Phnom Penh dedicat acelei perioade crunte, am putut vedea cu prilejul unei vizite organizate special de autorități – grație facilităților de documentare oferite subsemnatului de statutul său de jurnalist profesionist – imagini greu de suportat, cu celule minuscule, mizerie, instrumente de tortură, modalități de anchetare etc, despre care mai bine nu vă povestesc….Tiranul Pol Pot (1925-1998) pe numele sau real Saloth Sar a deținut funcția de prim-ministru al Cambodgiei între 1976-1979. Conducător al organizației teroriste „khmerii Roșii”, sângerosul dictator este responsabilul principal pentru asasinarea a…două milioane de cambodgieni!!! Deținator al puterii absolute, Pot a instituit o adevarată dictatură a spaimei, fiind în principal dușmanul intelectualilor. Așa-numitul „Comunism al Epocii de Piatră” păstorit de el avea in vedere desființarea populației instruite și edificarea unui „Stat de tip nou,” eminamente Agrar. „Khmerii Roșii” au abolit tribunalele, statul de drept și… banii. Au mers cu stupizeniile până acolo, încât îi arestau pe cetățenii care purtau…ochelari (semn că erau intelectuali) sau pe cei ce aveau mâinile prea… delicate (dovada că nu erau țărani, ci „exploatatori”) !?!
Culmea este că macabrul personaj Pol Pot nu a fost arestat, judecat și executat – cum probabil cred mulți – ci a murit în patul său în anul 1998. Curios mai este faptul că în pofida solicitărilor unor oficiali de a-i fi cercetat cadavrul, acesta a fost incinerat pe ascuns. Faptul a generat suspiciuni, luându-se în calcul fie sinuciderea sau otrăvirea fostului dictator.
Actualul rege, Norodom Sihamoni (67 de ani) a fost inițial ambasador al Cambodgiei la UNESCO și a devenit Rege după abdicarea tatălui său, în anul 2004.
Cea mai mare parte a populației cambodgiene aparține grupului etnic khmer. Minoritățile mai importante sunt reprezentate de chinezi (6,4%) și vietnamezi (3,6%), limba oficială fiind khmera. Localnicii în etate mai știu și franceza, iar adolescenții se străduiesc să învețe engleza. Religia oficială a rămas budismul.
„Tuk – tuk” și vâj – vâj
…Să continuăm și în acest episod Micul nostru tratat despre mijloacele de transport (ajuns la litera „C”) cu un model semi-hibrid. Nu „hybrid”, cum sunt tot mai multe automobile moderne.
Este vorba de un mic vehicul pe care l-am folosit des în Asia de Sud-Est, în general, și în Indochina, în mod special. Titlul subcapitolului mi-a fost sugerat de o veche prietenă: un VIP îndrăgit. Ne cunoștem de vreo…trei decenii, pe când Domnia sa era… „Miss România”. Mă refer la frumoasa și distinsa interpretă de folclor și romanțe Matilda Pascal Cojocărița, cu care mă reîntâlnesc în ultima vreme mai ales pe la festivaluri muzicale celebre, precum „Cerbul de Aur” de la Brașov ori „Crizantema” de la Târgoviște.
Citind o postare de-a mea pe Facebook trimisă în toamna trecută din Indochina, mi-a răspuns că împreună cu soțul, remarabilul violonist și dirijor Ștefan Cigu, s-au „vâjâit” și ei cu nostimul „tuk-tuk”. Da, despre el vreau să discutăm.
Pentru cititorii care nu prea au habar la ce drăcovenie ne referim, notez că reprezintă cele mai răspândite taxiuri pe…trei roți din Asia. Dar pot fi întâlnite și prin alte zone sărace, cum ar fi statele maghrebiene.
Sunt niște tricicluri care au cabină semi-închisă, pentru protejarea pasagerilor de soare sau ploaie. Motorul este în doi timpi ca la „Trabant”-ul de pe vremuri (cine a apucat „automobilul de carton” știe la ce mă refer) și poate propulsa „troșcoleta”cu vreo 30-40 km/h. În rezervor se pun împreună benzina și uleiul, pentru combustie și lubrefiere simultană – o chestie economică pentru buzunarul proprietarilor săraci – numai că asemenea „tehnică” rudimentară produce noxe și face gălăgie. Recunoști imediat în trafic zgomotul lor caracteristic, de unde și denunmirea populară „tuk-tuk”(„te duc-te duc”).
Micile taxiuri se întrețin ușor, consumă puțin, nu pun probleme la parcare. Însă poluează îngrozitor – aceasta este marele lor dezavantaj.
Ca atare în marile aglomerări urbane unde mișună asemenea motocicluri, nivelul emisiilor de gaze nocive plus zgomotul au atins praguri cu mult peste limita admisă de lege.
În anumite metropole, de pildă la Phnom Penh și Saigon, am observat apariția unor modele moderne, dichisite, vopsite în… galben (ca taxiurile occidentale), unele având GPS și „Free WiFi”. Ce mai, niște motorete pe trei roți „de lux”.
(Foto: Un „Tuk – tuk” …ultra- modern)
Iar mai nou, pentru a combate poluarea chimică și fonică au apărut în unele orașe supraaglomerate și exemplare electrice. WOW!!!
000
…Iar la final, ca de obicei, pentru a încheia episodul într-o notă veselă, am să relatez o poantă. Fiindcă m-am referit la sporirea accelerată a populației Planetei, mai ales în partea ei asiatică, trebuie să demontez un „fake news” în legătură cu acest subiect.
Recent o blondă (foarte) însărcinată s-a prezentat val-vârtej la o Maternitate din București. După un travaliu solicitant, sora vine radioasă și îi spune proaspetei mămici:
-Felicitări doamnă! A fost un caz mai rar, dar s-a rezolvat cu bine: aveți tripleți…
-Aoleu. Ce mă fac cu trei??? Cu doi o să mă descurc cumva, că-s români. Dar ce naiba fac cu „gălbiorul cu ochii oblici”?
-???
– Nici nu știu ce nume să-i pun. Aveți vreo idee?
– ???
– Păi au spus la televizor că tot al treilea nou-născut pe Glob e…chinez!
(Va urma).
Horia C.Deliu
