. . Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Vâlcele, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au identificat o femeie de 65 de ani care deţinea la domiciliu un pui de căprioară.

Din verificări s-a stabilit că în cursul lunii iulie a.c., persoana cauză ar fi capturat animalul în pădurea situată în aproprierea locuinţei sale şi l-a dus la domiciliu unde l-a hrănit,ţinându-l ascuns într-o rulotă. Puiul de căprioară a fost predat paznicului de vănătoare din comuna Vâlcele iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub aspectul săvârşiriii infracţiunii de braconaj.

Conform prevederilor Legii 407/2006, fapta femeii constituie infracţiuneşi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă cuprinsă înte 5.000 şi 25.000 de lei.

Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor că, în situaţia în care găsesc un animal sălbatic, au obligaţia de a sesiza autorităţile în vederea ridicării acestuia. Legea interzice însuşirea unui animal sălbatic în alte condiţii decât cele de desfăşurare a unor partide de vânătoare conform legii, iar în această categorie se încadrează şi situaţia animalelor lovite de autovehicule. În astfel de cazuri apelaţi imediat numărul unic de urgenţă 112, iar organele abilitate vor interveni pentru ridicarea şi transportarea animalului.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Agent principal de poliţie

 Marin Nicoleta

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail