Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc a fost sesizată, în dimineața zilei de marți, cu privire la faptul că pe strada Păcii din municipiu s-a produs un accident rutier.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului s-a stabilit că numita R. T. J. de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția străzii Fabricilor către Piața Gabor Aron, ajungând la intersecția cu strada Brazilor, nu a acordat prioritate de trecere numitei I. A. de 71 de ani, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător. În urma evenimentului femeia accidentată a suferit răni grave şi a fost transportată la Spitalul din Municipiul Târgu Secuiesc în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar acesteia i-a fost recoltată şi o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiuni de vătămare corporală din culpă.
IPJ COVASNA