FCSB a cucerit Cupa României la fotbal, după ce a învins-o în finală pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Dennis Man (65), care a trimis mingea în poartă, după o minge bâlbâită de apărarea covăsneană la centrarea lui Florinel Coman.
FCSB şi-a trecut în palmares al 23-lea său trofeu al Cupei României, la meciul de debut al antrenorului Anton Petrea pe banca tehnică. „Roş-albaştrii” au jucat prima finală după cea din 2015, când învingeau Universitatea Cluj cu 3-0 pe Arena Naţională.