Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) salută cu profundă bucurie anunțul oficial privind reluarea programului de burse pentru elevii și cadrele didactice din școlile românești din Ucraina, un demers așteptat, necesar și vital pentru supraviețuirea identității românești în regiunile istorice Cernăuți, Odesa și Transcarpatia. Unul din obiectivele Universității de Vară „ Izvoru Mureșului a fost înteplinit, a transmis Dragoș Burghelia, președintele FCRCHM.
„Decizia vine într-un moment critic, în care comunitățile românești se confruntă cu scăderea dramatică a numărului de elevi, presiuni administrative și reorganizări școlare ce amenință însăși existența învățământului în limba română. Potrivit informațiilor publice, începând cu 2027, din 20 de licee cu predare integral în limba română vor rămâne doar 4, situație care periclitează identitatea lingvistică a comunității românești din Ucraina şi dreptul la educație în limba maternă. Prin reluarea burselor, România reînnoiește un angajament moral și istoric față de cei peste 500.000 de români din Ucraina, confirmând că nu își abandonează comunitățile istorice în fața presiunilor și dificultăților”, a tranmis Dragoș Burghelia.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a anunțat astăzi,14 noiembrie, deschiderea procesului de selecție a asociațiilor, fundațiilor și organizațiilor nonguvernamentale care vor implementa bursele în teritoriu, în cadrul programului „Susținerea educației în limba română în Ucraina”.
Principalele elemente anunțate de DRP, pe situl instituției – https://dprp.gov.ro/, sunt următoarele: Programul acordă burse în valoare de 2.000 lei/elev pentru elevii etnici români din clasele I–II, înscriși în școli cu predare în limba română sau cu predarea unor materii în limba română, în anul școlar 2024–2025; Selecția partenerilor este deschisă asociațiilor românești din Ucraina, legal înregistrate, cu activitate relevantă în domeniul identitar, care pot demonstra capacitatea organizatorică necesară; Documentele se transmit prin e-mail la [email protected] până la 18 noiembrie 2025, urmând ca ulterior să fie depuse și în original; Asociațiile selectate vor primi 10 lei pentru fiecare dosar eligibil, pentru acoperirea muncii administrative.
Activitățile asociațiilor partenere includ: identificarea elevilor etnici români eligibili; colectarea și verificarea documentelor; introducerea datelor în aplicația DRP și generarea cererilor de bursă; centralizarea și organizarea dosarelor în ordine numerică; informarea corectă și permanentă a beneficiarilor; comunicarea cu DRP privind stadiul plăților și actualizările de program.
Lista completă a cerințelor și procedura integrală sunt disponibile pe site-ul DRP:
https://dprp.gov.ro/web/actualitate/anunt-privind-deschiderea-procesului-de-selectie-a-partenerilor-prin-intermediul-carora-se-vor-acorda-burse-de-studiu-elevilor-etnici-romani-cu-domiciliul-in-ucraina/
Un moment de importanță istorică: un obiectiv al Rezoluției Izvoru Mureșului, îndeplinit
„Reluarea burselor reprezintă prima mare victorie a Rezoluției Universității de Vară „Izvoru Mureșului” – ediția 2025, adoptată la Palatul Parlamentului în prezența reprezentanților Guvernului, Parlamentului și comunităților românești. Universitatea de Vară a ridicat public problema suspendării burselor și a cerut explicit reluarea și stabilizarea lor anuală. Efortul colectiv, dialogul instituțional și presiunea legitimă a comunităților au condus la acest rezultat mult așteptat. Este o dovadă că Universitatea de Vară nu este doar un forum de discuție, ci un spațiu real de formulare și susținere de politici publice pentru românii de pretutindeni”, a subliniat președintele FCRCHM, Dragoș Burghelia.
În numele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, acesta a adresat mulțumiri celor care au sprijinit acest demers, și-anume: parlamentarilor care au participat la lucrările Universității de Vară și au continuat demersurile în plen; reprezentanților Guvernului care au menținut dialogul activ; reprezentanților comunităților românești din Ucraina care au adus argumente și date esențiale; tuturor instituțiilor și persoanelor care au susținut acest obiectiv.
„Această reușită aparține întregii comunități românești”, a afirmat Dragoș Burghelia.
Maria Crețu-Graur
Foto: Dragoș Burghelia


