Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), organizaţie de atitudine civică şi senzor atent al deciziilor de putere promovate de alianţe conjuncturale la guvernare, de autorităţile Statului Român care privesc şi pot avea efecte negative asupra consolidării statului de drept, al conservării patrimoniului cultural naţional, în special al românilor din Transilvania profund interesaţi pentru o viziune obiectivă şi europeană a relaţiilor cu celelalte comunităţi etnice, prin prezentul comunicat îşi exprimă public îngrijorarea de cedările nepermise pe care le face Guvernul României la Ministerul Culturii.
După atragerea UDMR la guvernare, atât în mandatul foştilor premieri Emil Boc, M.R. Ungureanu cât şi în prezent în mandatul actualului premier Victor Ponta, conducerea Ministerului Culturii a fost cedat în toate resorturile sale decizionale în favoarea UDMR unde se lucrează constant împotriva intereselor României şi în primul rând se administrează fraudulos şi discreţionar patrimoniul naţional, dar mai ales resursele financiare publice, astfel cum s-a semnalat cu temei şi dovezi concludente în mass-media şi sesizate autorităţile de anchetă, fără să fie luată nici o măsură de intrare în legalitate de către Guvern şi Parchet.
Sunt elocvente alocările semnificative de fonduri financiare pentru investiţii şi la imobile aparţinând reprezentanţilor sau protejaţilor lobby-ului ungar, ca să desfăşoare acţiuni publice antiromâneşti, pe când la celălalt pol monumente de cultură, instituţii, cu o deosebită semnificaţie istorică şi culturală pentru poporul român sunt fie abandonate, fie lăsate în paragină.
În opinia publică au fost vehiculate două propuneri ale UDMR pentru ocuparea demnităţii de ministru al culturii, Biro Rozalia şi Hegedus Csilla, două doamne al căror nume nu spun nimic şi nu sunt nici pe departe reprezentative pentru oamenii de cultură din România. Ţinând seama de obedienţa guvernanţilor, care a devenit o tradiţie, ne îngrijorează lipsa de aplicare a legii. Cele două propuneri ale UDMR nu au nici un merit sau vreo performanţă culturală efectivă care să le recomande pentru a conduce destinele culturii româneşti, aflate la o importantă răscruce, pentru conservarea destinului identităţii poporului român.
Solicităm cu respectul cuvenit dlui. prim – ministru să dispună prin corpul de control o verificare minuţioasă al modului în care au fost gestionate fondurile publice ale Ministerului, alocările nejustificate în favoarea unor rude sau prieteni din aria de influenţă a UDMR în mandatele de ministru ale lui Kelemen Hunor şi colaboratorii săi, şi a face publice rezultatele. O evaluare asupra modului cum a fost administrat şi gestionat Ministerul Culturii se impune de urgenţă şi înainte de desemnarea noului ministru, pentru a se înlătura pe viitor ordinele cu dedicaţie şi protecţionismul flagrant al UDMR. La fel, verificarea cu scrupulozitate a tuturor cazurilor de abuzuri şi alocări de fonduri dubioase care au fost monitorizate de presă sau contestate public. Unul dintre exemplele scandaloase este cel al castelului Bontida, judeţul Cluj, aflat în deţinerea tatălui secretarului de stat, una dintre propunerile UDMR, pentru funcţia de ministru, unde presa şi personalităţi publice au cerut investigaţii furnizând totodată informaţii concrete, dar nu s-a întreprins nimic. Este evident conflictul de interese în acest caz, în care este de aşteptat să se pronunţe A.N.I. şi D.N.A. Din fondurile financiare culturale, direct de la minister sau prin alocări locale cu dedicaţie de sus, fiica a mijlocit pentru tatăl său şi pentru pretinse „manifestări culturale” cu mesaj antiromânesc, de care alte aşezăminte culturale nu au beneficiat pentru că nu erau în sfera de interes a UDMR. Totodată solicităm ca şi Parchetul General, căruia îi revine competenţa, după proceduri legale să cerceteze şi să propună soluţiile care sunt legale ca un gest de minim respect pentru contribuabilul român.
Considerăm că la conducerea Ministerului Culturii, ministrul şi secretarii de stat să fie selecţionaţi oameni de cultură, profesionişti adevăraţi şi oneşti, care să se dedice fenomenului cultural, domeniu de interes primordial pentru întreaga societate românească, promovarea acelor dimensiuni ale actelor de cultură în spiritul cunoaşterii reciproce între toate comunităţile culturale şi al bunei convieţuiri în spaţiul carpato – danubiano – pontic, leagăn de formare a poporului român.
După demisionarea mofturoasă şi demonstrativă a fostului ministru, solicităm ca premierul României să numească în fruntea ministerului un profesionist recunoscut şi dedicat fenomenului cultural, cartea lui de vizită să fie patriotismul şi notorietatea academică, indiferent de naţionalitatea acestuia, cu misiunea de a schimba radical modul în care este condusă cultura română în prezent, în mandat UDMR.
Este o sensibilitate prin care cerem dlui. Prim-ministru Victor Ponta să o abordeze cu toată responsabilitatea înaltei demnităţi ce o deţine în Stat şi să-şi reevalueze „loialitatea” aliatului, prin prisma acţiunilor pe care le-a întreprins cu subtilitate şi strategie pe termen lung, cu vădite repere antiromâneşti şi fapte ce frizează legea penală.
Consiliul Director al FCRCHM