Adevărat, a fost o vreme când familia era considerată „baza societăţii”, dar atunci oamenii erau mai cuminţi şi lucrurile mai aşezate. Apoi vremurile s-au schimbat, progresul s-a accelerat şi lumea a început „să trăiască frenetic” nemaiţinând cont de nimic.
Ce observăm în zilele noastre? Cum arată astăzi societatea în care trăim şi ce s-a ales de familia tradiţională? Desigur, nu putem generaliza, dar în mare parte schimbările nefaste s-au produs. În sectorul „La dolce vita” asistăm la zbuciumul neîncetat al valurilor vremii noi care răvăşesc lumea. Aici e „lumea celor avuţi”, a căror viaţă constituie conţinutul multor emisiuni TV şi al revistelor de can-can. Vedete şi piţipoance, oameni de afaceri şi cântăreţi de manele, politicieni şi înalţi funcţionari îşi etalează opulenţa, frustrările, ameninţările, lacrimile, incultura şi imoralitatea şi îşi spală rufele nu în familie, ci în faţa poporului, că de, aşa le stă bine! Multe dintre aceste specimene îşi târăsc prin tribunale soţiile, respectiv soţii, la doar 2-3 ani după căsătorie, dar se întâmplă (la cei mai grei) ca şi după 20-30 de ani, cerând împărţirea averii şi divorţul şi aruncându-şi copii de la unul la altul. Unii se mai împacă, dar numai ca să se despartă din nou şi apoi iar „să se împace”, fiindcă „aşa-i moda” şi le stă bine la publicitate.
Şi în acest fel Familia nu mai este „baza societăţii, ci râsul sau plânsul societăţii.
Însă dincolo de toate acestea rămâne drama multor copii care au venit pe lume în astfel de familii, şi care au mai mulţi taţi sau mai multe mame, surori sau fraţi necunoscuţi, iubire prea multă, uneori sufocantă şi distrugătoare, sau lipsă de iubire, la fel de nocivă pentru caracterele în formare, căci aceste odrasle cresc debusolate ori copiază „modele” care vor duce răul mai departe…
Din nefericire, reporterii multor televiziuni simt o plăcere diabolică în „a scoate pe piaţă” astfel de produse de prost gust, care reprezintă nu succesul, ci „kitsch”-ul unei societăţi imorale. Or fi televiziunile „libere”, dar uneori vedem şi noi, telespectatorii obişnuiţi, că se acordă prea mult „spaţiu publicitar” acestor „mutanţi morali”, fără să ne gândim că mulţi dintre tinerii liceeni sau chiar gimnazişti doresc să le urmeze exemplul prost, căci aceşti tineri încă n-au învăţat să distingă între Bine şi Rău, astfel că ei iau ceeea ce li se dă. Fiţi mai prudenţi, domnilor, şi gândiţi-vă cum va arăta societatea de mâine a copiilor voştri şi ai noştri, dacă o pregătiţi în felul acesta!
Desigur că Răul nu este numai în partea de sus a societăţii. El se întinde şi în partea de jos, în sectorul „Mondo cane”, dar e de altă natură. Aici locuitorii nu-şi pot permite luxul şi depravarea, corupţia şi minciuna, sfidarea şi dezmăţul celor avuţi, aici stăpâne sunt lipsurile de tot felul, neputinţa de a duce un trai decent, lipsa de perspectivă, pierderea speranţei într-un viitor mai bun pentru copiii lor. Aici domneşte disperarea, nemulţumirea şi revolta. Unii, nevăzând nicio ieşire din situaţia în care se găsesc, îşi pun capăt zilelor, alţii devin infractori, interlopi, criminali, disperaţi ai sorţii gata oricând să-ţi dea în cap pentru câţiva lei, fiindcă nu le mai pasă nici de viaţa voastră, nici de a lor. Alţii pentru a supravieţui îşi vând copiii sau pur şi simplu îi părăsesc pe unde se nimereşte. Şi o anumită categorie mai conştientă, dar nu suficient, a pornit-o în lumea largă să-şi caute un rost mai bun. Dar adesea aceşti oameni s-au despărţit de familie, şi-au „uitat” acasă copiii, care, aflaţi în grija unor bunici amărâţi şi vai de ei, „se sting” de dorul părinţilor sau o apucă pe căi greşite. În cazurile mai fericite, cei care au reuşit să se descurce prin alte ţări, îşi duc şi copiii cu ei, numai că acum pentru aceşti copii începe o dramă dublă: „dezrădăcinarea” din ţara-mamă şi „adaptarea” la noile condiţii. Ba se mai întâmplă că, din anumite motive, după câţiva ani familia se întoarce în România, iar copiii trăiesc din nou dubla dramă, dar în sens invers. Oricum am privi lucrurile, suferinţa lor este aceeaşi. Mulţi dintre cei plecaţi s-ar întoarce, dar „n-au la ce”, căci perspectivele de mai bine au rămas aceleaşi. În afară de o gâlceavă continuă, nimic nu se mişcă înspre bine. Şi aici nu ne referim la anunţurile repetate la televiziuni despre „creşterea economiei”, ci despre situaţia reală, despre salariile şi pensiile prea mici, despre taxele şi impozitele prea mari, despre slaba putere de cumpărare a oamenilor de rând, despre tot ce s-a promis şi nu s-a făcut şi despre tot ce se promite şi nu se va face. Şi atunci nu e de mirare că familiile se destramă, atât sus (de prea mult bine), cât şi jos (de prea mult rău), iar sensul cuvântului „familie” devine iluzoriu.
Suntem deja în preajma Alegerilor şi toţi au dezgropat „securea războiului”, astfel că lupta se ascute. S-ar cuveni însă ca toţi cei care candidează la funcţii înalte în stat sau în mai cuprinzătoarea Europă să cunoască bine aceste lucruri descrise mai sus, şi să aibă în programul lor ca punct de pornire nu „ocuparea funcţiei dorite cu orice preţ”, ci îndreptarea Răului făcut şi redarea speranţei şi perspectivei uni viitor mai bun. Atât candidaţii, cât şi votanţii în acţiunile lor să aibă drept scop bunăstarea Familiei, şi să considere că această familie este România, şi nu interesele proprii şi mărunte ale fiecăruia. Iubiţi-vă ţara şi reconstruiţi Familia!
Mihai Trifoi
