Peste 2,250 miliarde de euro reprezintă valoarea totală a exporturilor de mărfuri realizate la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru în primele patru luni ale anului, reprezentând 14,3% din totalul exporturilor României, se menţionează într-un comunicat remis ieri AGERPRES, de Direcţia Regională de Statistică Alba.

 Cea mai ridicată valoare a fost înregistrată de judeţul Braşov, peste 745 milioane de euro, iar cea mai mică de Harghita, cu circa 96 milioane de euro, potrivit sursei citate. Între judeţele componente ale regiunii, Braşov a avut o pondere de 33,1% în totalul exporturilor, fiind urmat de Sibiu – cu 29,8%, Alba – cu 15,4%, Mureş – cu 12,8%, Covasna – cu 4,6% şi Harghita – cu 4,3%.

Pe principalele secţiuni se remarcă grupa maşini, aparate şi echipamente electrice, care participă cu 29,8% la totalul exporturilor din regiune, respectiv în valoare de aproximativ 671 milioane de euro, şi cea privind mijloace de transport, 14,9%, însumând peste 336,7 milioane de euro.
În ceea ce priveşte importurile de mărfuri, acestea s-au ridicat în Regiunea Centru, în perioada ianuarie-aprilie, la peste 1,9 miliarde de euro, reprezentând 11% din totalul importurilor României.
Judeţul Braşov a înregistrat cea mai ridicată valoare, de 697,6 milioane de euro, iar cea mai scăzută valoare, de 96,1 milioane de euro, a fost constatată în judeţul Covasna. Importurile de mărfuri au fost realizate în cea mai mare parte de judeţele Braşov – 36,6%, Sibiu -30,0% şi Mureş -15,2%.
În aceeaşi perioadă, judeţul Alba a înregistrat importuri în valoare de 145 milioane de euro, reprezentând 7,6% din total, iar judeţul Harghita de peste 103 milioane de euro (5,4%).
Cel mai mult s-au importat maşini, aparate şi echipamente electrice (27,5%) şi produse ale industriei chimice (12,1%).
În Regiunea de Dezvoltare Centru, balanţa comercială (soldul FOB/CIF) a înregistrat în perioada menţionată un excedent în valoare de 345,4 milioane de euro.
La nivelul judeţelor, aceasta a avut valori pozitive în Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna şi valori negative în Harghita şi Mureş.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail