Primele două sensuri ale cuvântului „exod” au o legătură strânsă cu tema articolului nostru: 1. „părăsire în masă a unei ţări sau a unui teritoriu de către o populaţie; emigrare” şi 2. „parte finală (conţinând deznodământul şi catastrofa) a unei tragedii greceşti şi ieşirea din scenă a actorilor” (după „Noul dicţionar universal al limbii române”, ediţia a doua, 2007).
Într-adevăr, exodul continuă, noi valuri de emigranţi continuă să sosească dinspre Orient, împingându-i mai în faţă pe cei deja debarcaţi pe malul Europei, privită de departe ca pe „Un pământ al făgăduinţei”, dar care, văzută de aproape, îşi schimbă culoarea din roz în cenuşiu şi negru pentru mulţi dintre cei sosiţi cu sacul plin de speranţe. Din nefericire, unii dintre ei îşi dau seama prea târziu de realitatea crudă când, blocaţi în timp şi spaţiu, nu pot merge nici înainte nici înapoi, iar drama vieţii lor, multiplicată de sentimentul neputinţei, tinde să ia proporţii…
În cotidianul naţional „LIBERTATEA” din 10 noiembrie 2015, nr.8444, p.24, descoperim un articol foarte scurt, semnat de Andreea Ciocănel, referitor la drama refugiaţilor. Introducerea este concludentă: „Nevoiţi să înfrunte frigul, dar şi reticenţa europenilor, refugiaţii încep să regrete că au luat drumul Europei de Vest în speranţa unui trai mai bun, spunând că aici nu au găsit ceea ce îşi doreau”. În continuare este dat exemplul unui afgan care spune: „Europa are multe probleme. E foarte frig aici, oamenii sunt răi şi nimănui nu-i pasă de noi. Mai ales pentru familiile care vin cu copii mici e dramatic”. Dar respectivul refugiat, deşi a luat contact cu realitatea crudă, neavând cale de întoarcere, e hotărât să-şi continue drumul disperării: „Trebuie să continuăm. Nu există cale de întoarcere. Am trecut deja şapte sau opt graniţe”. Şi ca el sunt mulţi care acum regretă pasul făcut, însă, cum nu se mai pot întoarce, trebuie să meargă înainte. Dar cum, când tot mai multe porţi li se închid în faţă? Cum, când după modelul ungar, încep şi alte ţări să construiască garduri şi să-şi închidă graniţele, apărându-se astfel de „intruşi”?!
Şi, din păcate, trebuie să trecem la celălalt sens al cuvântului „exod”: „deznodământul şi catastrofa”, o situaţie previzibilă, în prag de iarnă, despre care se discută acum la summit-urile UE, pentru că frigul iernii ar putea provoca cu adevărat o „catastrofă umanitară”. Şi toţi îşi pun întrebarea: „Ce-i de făcut?”. Pe vremuri, unii dintre activiştii sovietici cunoşteau răspunsul: „Un pas înainte şi doi înapoi”, şi uneori chiar aşa şi procedăm, prima dată promitem marea cu sarea, apoi ne retragem pentru a înainta din nou, căci timpul, interesele şi împrejurările ne presează mereu…
Cert este că „deznodământul” nu-l cunoaşte nimeni, dar îl putem anticipa dacă exodul continuă, pentru că statele europene, luate prin surprindere, n-au capacitatea de a rezolva imediat această complicată problemă internaţională, astfel că tot mai mulţi dintre cei „fugiţi de acasă” vor ajunge la disperare şi vor începe să regrete pasul făcut şi n-ar fi exclus ca mulţi dintre aceşti nefericiţi ai sorţii să moară de frig, de epuizare şi din alte cauze. Fără să vrem, ne revin în memorie imaginile terifiante din filme despre dezastrul retragerii armatei lui Napoleon din marea şi îngheţata Rusie, ca şi cea a nemţilor după Al doilea Război Mondial, pentru că nu numai oamenii ucid, ci şi Natura.
Oricum a-i considera-o, situaţia este extrem de complicată. Pe de o parte este drama celor veniţi, care forţează înaintarea spre Germania şi ţările nordice dezvoltate, pe de altă parte „problema integrării” a celor sosiţi deja, cât şi a celor existenţi acolo de mult timp şi care formează aşa-zisele „comunităţi închise” care au legile lor; ele le dictează comportamentul, nu de puţine ori ostil faţă de populaţia autohtonă.
Una dintre poeziile celebre ale poetului şi prozatorului hindo-britanic Rudyard Kipling (1865-1936), întitulată „The Ballad of East and West” („Balada Orientului şi a Occidentului”), începe cu versurile următoare: „Oh, Orientul este Orient şi Occidentul este Occident, / şi cele două nu se vor întâlni niciodată”. Se pare că n-a avut dreptate Kipling, căci iată, Orientul se întâlneşte cu Occidentul precum într-o tragedie greacă antică. Şi totuşi am putea interpreta altfel spusele lui Kipling, în sensul că cele două culturi, orientală şi occidentală, nu se întâlnesc pentru a face pace, ci ele vor avea mereu tendinţa de a-şi impune supremaţia una alteia, şi deci chiar şi atunci când vor sta împreună la Masa Păcii, ele vor rămâne „paralele”. E greu de crezut că cei veniţi din Orient şi din ţările africane se vor integra total în societăţile locale, astfel că nu vor lipsi nici conflictele, existând mereu pericolul degenerării în acte de violenţă şi terorism. De aceea faptul că europenii sunt „reticenţi”, aşa cum îi caracterizează acel afgan despre care am amintit la început, este explicabil şi foarte precis exprimat de către suedezi prin afirmaţia că ei nu doresc ca noii-veniţi „să le strice ordinea publică”. Poţi să-i condamni pe suedezi?
Până când se va găsi o soluţie mulţumitoare acestei „surprize istorice” de proporţii, se vor duce încă multe tratative, însă între timp exodul continuă…
Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi şi să le dea minte destulă ca să trăiască în pace şi înţelegere pe pământ! Dar se pare că Omul va rămâne mereu un răzvrătit…
. . Mihai Trifoi
