Tribunalul Covasna a respins ieri, 4 iunie, apelul primarului UDMR din Târgu Secuiesc împotriva sentinței Judecătoriei Târgu Secuiesc care a constatat faptul că acesta a fost amendat în mod legal de Prefectura Covasna pentru arborarea ilegală a drapelului Ungariei în data de 15 martie 2018.
Primarul municipiului Târgu Secuiesc, UDMR-istul Bokor Tibor, a fost amendat în martie 2018, de Prefectura Covasna, condusă de prefectul Sebastian Cucu, cu suma de 5.000 de lei pentru că nu a arborat şi drapelul României alături de steagurile roşu-alb-verde care pavoazează localitatea în cinstea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie.Prefectul Sebastian Cucu a aplicat corect prevederile legale.
Primarul UDMR a atacat procesul verbal de contravenție la Judecătoria Târgu Secuiesc, însă instanța a constatat că primarul Bokor Tibor a încălcat legea. Cu toate acestea, instanța a redus cuantumul amenzii de la 5000 de lei la 500 de lei.
Sentința pe scurt a Judecătoriei Târgu Secuiesc: „Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Bokor Tiberiu, în contradictoriu cu intimatul Instituția Prefectului – Județul Covasna, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancționare a contravențiilor nr. 2 din 14.03.2018. Reduce amenda contravențională de la suma de 5.000 lei la 500 lei. Menține în rest procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 2 din 14.03.2018. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 02 octombrie 2018”.
Împotriva sentinței Judecătoriei Târgu Secuiesc a formulat apel primarul Bokor Tibor.
Primarul Bokor Tibor este cunoscut opiniei publice pentru acțiunile sale antiromânești.
Tribunalul Covasna a respins ieri apelul primarului Bokor Tibor care este obligat acum să plătească amenda de 500 de lei. Sentința pe scurt a Tribunalului Covasna: „ Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul Primarul mun. Târgu-Secuiesc – Bokor Tiberiu, în contradictoriu cu intimatul Instituţia Prefectului – Judeţul Covasna, împotriva sentinţei civile nr. 861/2.10.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu-Secuiesc pe care o păstrează”.
dantanasa.ro
foto: www.kezdi.ro