Ordonanța privind Codul administrativ adoptată miercuri de Guvernul Dăncilă vine în contradicție cu prevederile Constituției României și chiar cu legea prin care România a ratificat Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, în varianta adoptată de Guvern, Codul Administrativ păstrează prevederea potrivit căreia în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor stabilit la ultimul recensământ, autorităţile Administraţiei Publice Locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea în raportul cu aceştia şi a limbii minorităţii naţionale respective în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale Codului Administrativ şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, deci se menţine acea prevedere cu 20%, însă în baza principiilor autonomiei locale se acordă dreptul Autorităţilor Publice Locale de a decide prin hotărâre de consiliu utilizarea limbii minorităţilor şi în situaţiile în care nu se atinge ponderea de 20% aşa cum a decis Parlamentul.
Această prevedere este una extrem de toxică pentru caracterul de stat național al României, stimulează oficializarea în cadrul aparatului de stat al statului român a unui număr de 20 de limbi, situație nemaiîntâlnită în lume, și este în contradicție flagrantă cu prevederile Constituției României. Mai mult, această prevedere din Codul administrativ este în contradicție chiar și cu Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.
În primul rând, eliminarea mascată a pragului de 20% pentru utilizarea limbii materne în relația cu instituțiile publice ale statului român este neconstituțională.
Astfel, potrivit art. 13 din Constituție, „În România, limba oficială este limba română.”. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 120 alin. (2) din Constituție, „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică”.
Prevederea adoptată de Premierul Dăncilă care permite utilizarea limbii minorității chiar și atunci când nu este atins pragul celor 20% contravine prevederilor art. 13 și art. 120 alin. (2) din Constituție, întrucât nu mai are în vedere criteriul constituțional al „ponderii semnificative” a cetățenilor aparținând unei minorități naționale, criteriu esențial care angajează obligația asigurării folosirii limbii minorității naționale în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate.
Lăsând practic la libera apreciere (în absența oricăror criterii obiective – procent sau număr absolut) a autorităților și instituțiilor publice, precum și a altor entități juridice decizia cu privire la asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale, se poate ajunge la situații în care o limbă a unei minorități naționale să fie utilizată în raporturile instituționale oficiale, deși minoritatea respectivă nu are în mod efectiv o pondere semnificativă la nivelul unității administrativ teritoriale, pondere consacrată prin raportare la un criteriu obiectiv, argumenta anul trecut și Președintele Iohannis în sesizarea trimisă Curții Constituționale pe tema Codului administrativ adoptat de Parlament cu această prevedere.
Mai mult decât atât, Constituția nu a reglementat o posibilitate de a utiliza limba unei minorități naționale în relațiile cu autoritățile publice, ci o obligație, dar această obligație se naște în măsura în care există o „pondere semnificativă” de cetățeni care vorbesc limba respectivă.
Nu în ultimul rând, continuând argumentul de mai sus și pentru a-l eficientiza, în condițiile în care există mai multe minorități naționale care nu au o pondere de 20% la nivelul unității administrativ teritoriale și autoritatea publică ar decide folosirea doar a uneia dintre limbile minorităților naționale, s-ar ajunge la încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât s-ar crea un privilegiu pentru cetățenii unei minorități naționale cu o pondere mai mică de 20% în raport cu cetățenii altor minorități din aceeași unitate administrativ teritorială, de asemenea, cu ponderi mai mici de 20%.
În al doilea rând, Premierul Dăncilă nu a ținut cont nici de dispozițiile reglementării cadru în materie, care instituie regulile aplicabile în materia folosirii limbii în unitățile administrativ-teritoriale în care locuiesc cetățeni aparținând minorităților naționale, anume Legea nr. 282/2007pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992. Potrivit art. 7 din această lege, „Prin sintagma zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită, prevăzută la art. 1 paragraful b) din Cartă, se înțelege unitățile administrativ-teritoriale în care o limbă regională sau minoritară este folosită de cel puțin 20% din numărul locuitorilor acelei unități administrativ-teritoriale”.
Așadar, Codul administrativ în varianta dorită de UDMR și de Ungaria și adoptată de Guvernul Dăncilă nu respectă prevedrile unei legi adoptată în 2007 de Parlamentul României, culmea, tocmai în domeniul limbilor minoritare și regionale.
www.dantanasa.ro
