Mai multe cadre didactice din Sfântu Gheorghe au fost premiate și felicitate, joi, pentru munca și pentru realizările din domeniul educației, în cadrul unei festivități intitulate „Excelență în activitățile educative”. . .

Festivitatea, aflată la cea de-a treia ediție, a fost organizată de Asociația Pedagogilor Români (APR) din județul Covasna, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Sfântu Gheorghe și s-a desfășurat la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din municipiu. Printre invitați s-au numărat cadre didactice, elevi, reprezentanți ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, reprezentanți ai Instituției Prefectului județului Covasna, părinți, și nu numai.

„Fiecare ne-am clădit în suflet un palat în care păstrăm amintiri legate de anii de școală, de dascălii care, cu dăruire, răbdare, ne-au dezvăluit tainele cititului și scrisului, ne-au cizelat limbajul, ne-au învățat să fim cinstiți, să prețuim munca, să ne facem datoria. E zi de sărbătoare pentru membrii Asociației Pedagogilor Români din județul Covasna, fiindcă premiem excelența și ne exprimăm astfel prețuirea, recunoștința față de cadrele didactice care slujesc cu dăruire școala covăsneană (…)!” – a declarat președinta APR Covasna, prof. Lăcrămioara Apostu.

În cadrul festivității, au fost premiate zeci de cadre didactice din municipiu, premiile fiind acordate  pe trei secțiuni:  I. excelență la olimpiade și concursuri naționale și internaționale”, secțiunea II: excelență în activități extracurriculare și de voluntariat”, secțiunea III: excelență în întreaga activitate didactică” (adresată cadrelor didactice pensionare).

Inspectorul școlar general adjunct al ISJ Covasna, prof. Marcela Ștefu, s-a adresat celor prezenți:

„În acest cadru festiv, împărtășesc și eu emoțiile celor prezenți, deoarece participăm la o celebrare a valorilor și a reușitelor  dumneavoastră, precum și la o încununare a muncii de o viață desfășurată în slujba învățământului românesc. Stimați colegi, îndeplinim o profesie nobilă, deloc ușoară, dar frumoasă, purtând responsabilitatea de a lumina mintea și de a sensibiliza sufletele elevilor noștri. Munca fiecărui cadru didactic influențează destine (…) !” – a declarat inspectorul școlar general adjunct, prof. Marcela Ștefu.

Pe parcursul festivității, cei prezenţi s-au putut bucura de mai multe momente artistice pregătite de preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit „Hofeherke”, de elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” și de elevi de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din  municipiu.

Președinta APR Covasna, prof. Lăcrămioara Apostu  a transmis mulțumiri Consiliului Local Sfântu Gheorghe, pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail