Elevii clasei de postliceal stilişti- coafor de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe susţin astăzi una dintre probele examenului de absolvire.

 

Clasa de postliceal, specializarea coafor – stilist, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe susţine astăzi prima probă din cadrul examenului de absolvire a şcolii postliceale, proba practică. Miercuri, 9 iulie (a.c.), va avea loc proba scrisă, iar săptămâna viitoare, în 14 iulie, cursanţii îşi vor prezenta lucrările de atestat.

Angelica Gogioiu este una dintre cursantele care vor susţine astăzi examenul de absolvire a şcolii profesionale. Tânăra ne-a spus câteva impresii din cei doi ani de studiu:

„Au fost ani foarte interesanţi… M-am dus la această postliceală pentru că mereu am fost interesată de coafuri şi tot ce ţine de acest domeniu mă interesează. Am învăţat multe lucruri care sunt sigură că mă vor ajuta mai târziu pentru că îmi doresc să fac asta pe mai departe, şi cu puţin noroc poate îmi deschid propriul salon”, ne-a spus Angelica.

Înscrieri pentru anul şcolar viitor

În anul şcolar 2014- 2015, vor porni alte clase de postliceal la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, ar putea funcţiona: o clasă de postliceal, la specializarea „Tehnician în activităţi de secretariat”, fără taxă şi o clasă de postliceal, specializarea „Stilist- coafor”, cu taxă.

 Cei interesaţi se pot înscrie la aceste specializări începând de luna aceasta. Potrivit reprezentanţilor Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, prima etapă de înscriere se va desfăşura în perioada 14- 18 iulie (a.c.),  iar a doua etapă, în perioada 18- 29 august.

Înscrierile se pot face cu, sau fără diploma de bacalaureat.  Pentru înscriere, cei interesaţi trebuie să se prezinte la secretariatul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, cu un dosar ce va conţine: certificatul de naştere (în copie) şi cel de căsătorie (în copie), unde este cazul, buletinul de identitate și diploma de absolvire a liceului.

Cursurile se vor desfăşura pe o perioadă de doi ani şcolari. La final, elevii vor susţine un examen de absolvire, în urma căruia vor putea primi o diplomă, cu care, se pot angaja sau îşi vor putea deschide propria afacere.

***

Într-un număr viitor al ziarului nostru vom prezenta mai multe informaţii cu privire la clasele de postliceal ce vor funcţiona în judeţ anul şcolar următor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail