Trei sportivi ai secției de Judo a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe au participat, recent, la Campionatele Naționale de Judo Ne-Waza U18 ani desfășurate în Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc.

Competiția a aliniat la start în jur de 300 sportivi de valoare din întreaga țară, cu rezultate naționale și internaționale foarte bune, a declarat antrenorul CSM, Petru Oltean.

Potrivit acestuia, cei trei sportivi covăsneni participanți la Campionatele Naționale de Judo Ne-Waza U18 ani, și-anume  – Dancs David-Erik, la categoria -55 kg/masculin, Josza Bianka la categoria -63 kg/feminin și Onișoru Gabriela la categoria +63 kg/feminin, au avut o evoluția bună.

Petru Oltean a menționat că deși nu  au urcat pe podiumul de premiere, toți au câștigat primele meciuri, însă nu au reușit să treacă de sportivii din Lotul României de Judo, care beneficiază de o pregătire sportivă intensivaă condiții de pregătite și alimentație adaptate sportului de performantă, aceștia având și experiență și rezultate internaționale.

„Mulțumim pe această cale tuturor acelora care au contribuit la pregătirea și participarea acestor sportivi la campionatele naționale”, transmite antrenorul Petru Oltean, prin intermediul Mesagerul de Covasna.

mesageruldecovasna.ro

Sursa foto: Petru Oltean

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail