. . Continuă înscrierile pentru „Festivalul cartofului” de la Târgu Secuiesc, dar au început  pregătirile şi pentru  „Festivalul tocăniţelor la ceaun” de la Covasna și pentru „Parada Cârnaților” și pentru ”Festivalul sarmalelor” de la Sfântu Gheorghe.

În perioada următoare, în judeţul Covasna se vor organiza mai multe evenimente gastronomice. Spre exemplu, în data de 29 august (a.c.), la Târgu Secuiesc, va avea loc, în cadrul Zilelor orașului, „Festivalul Cartofului”. Potrivit reprezentanților Asociației Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV) – asociația fiind unul dintre organizatori – cei interesați să participe ca și concurenți la eveniment, se pot înscrie, până în 14 august (a.c.). Directorul executiv al ASIMCOV, Vajda Lajos, a declarat că echipele, formate din maxim patru persoane, vor trebui să pregătească un meniu pentru aproximativ 30 de persoane, compus din mâncãruri tradiționale din cartof.

Conform regulamentului postat pe site-ul evenimentului, www.paradacartofului.ro, juriul va puncta echipa (ținuta, organizarea, buna dispoziţie), pregătirea ingredientelor, pregătirea mâncărurilor, gustul şi prezentarea generală a preparatelor, dar şi decorarea mesei (aspect, decorare, folosirea de produse tradiţionale, originalitate), prezentarea meniului şi modul de servire. Taxa de participare constă în două sticle de vin (o sticlă de vin roşu şi o sticlă de vin alb).

Directorul executiv al ASIMCOV a transmis că au început înscrierile și pentru „Festivalul Preparatelor la Ceaun”, ce va avea loc în data de 5 septembrie (a.c.), la Covasna și a precizat că la ediția de anul acesta au anunțat deja participarea aproximativ nouă de echipe și că se așteaptă aproximativ 30 de echipe. Potrivit directorului executiv Vajda Lajos, concurenţii vor putea să prepare orice fel de mâncăruri la ceaun. Echipele, formate din maxim patru persoane, vor trebui să pregătească un meniu pentru aproximativ 30 de persoane. Gustul preparatelor va fi foarte important, însă va conta şi dacă vor fi folosite produse tradiţionale. Și în acest caz, taxa de înscriere la eveniment este una simbolică și constã în câte o sticlã de vin alb şi roşu.

În luna octombrie va avea loc un alt eveniment gastronomic: „Parada cârnaților”, la Sfântu Gheorghe. Directorul executiv al ASIMCOV a declarat că festivalul va avea loc în al doilea sfârșit de săptămână din luna octombrie și că pregătirile au început deja. Echipele vor fi formate din maximum patru persoane. În schimbul unei taxe de participare, acestea vor primi, printre altele, 10 kg de carne, din care vor trebui să prepare cârnaţi. La final, juriul va puncta atât gustul şi aspectul generală acestora, pregătirea ingredientelor pentru preparate, dar şi decorarea mesei (aspect, decorare, folosirea de produse tradiţionale, originalitate), ţinuta echipei, organizarea, buna dispoziţie. În aceeaşi perioadă, va avea loc şi cea de-a IV-a ediţie a „Festivalului sarmalelor”.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail