Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Printre evenimentele esperantiste pe plan mondial desfășurate în anul în curs două se impun în mod special prin importanța lor: Al 50-lea Congres al Ligii Internaționale a Profesorilor Esperantiști, 15-20 iulie 2017, Busan, și Al 102-lea Congres Universal de Esperanto, 22-29 iulie 2017, Seul – ambele ocazionate în Coreea de Sud.
Materialul de față este bazat pe un comunicat de presă primit din partea Conducerii Asociației Universale de Esperanto (UEA/ Universala Esperanto-Asocio) și are drept scop informarea publicului despre conținutul și scopul activităților. Deoarece Congresul ILEI s-a încheiat deja, vom insista mai mult la al doilea eveniment, Al 102-lea Congres Universal al UEA. În acest scop, vom reda, în traducere din esperanto, câteva fragmente din cuvântarea președintelui UEA, prof.univ. Mark FETTES, cu ocazia deschiderii lucrărilor Congresului în 23 iulie 2017.
După obișnuitele cuvinte de salut, vorbitorul a trecut la schițarea rolului unic al congreselor esperantiste, de veghetor al vieții comunității esperantiste mondiale. Apoi gândul și-a urmat cursul și către rolurile dezirabile ale oaspeților și gazdelor în cadrul congreselor și în turism în general, fapt ce se referă la tema congresului. Președintele Mark Fettes și-a exprimat aceste gânduri cu referire la dr. Ludovic Zamenhof, creatorul limbii Esperanto, dar și la o personalitate coreeană eminentă, prin rândurile ce urmează:
„În acest an sărbătorim centenarul morții lui Zamenhof. În lume au loc ceremonii, simpozioane, conferințe dedicate creației vieții lui. Dar eu doresc să pledez pentru o înțelegere și mai vastă a însemnătății ei ca element în continua străduință omenească de a trăi în armonie pe mica și unica noastră planetă. Mi se pare clar că, dacă Zamenhof ar trăi astăzi, el ar adera fără rezerve la cei care cheamă la o conduită a societăților noastre actuale în conformitate cu ecologia. Așa cum noi putem dovedi cu toții că civilizația noastră industrială, invenția ultimelor secole, tinde spre o exploatare prea mare, chiar fără frâu, a naturii, comportându-se exact ca cel mai rău oaspete imaginabil, care nu numai că murdărește casa, ci în cele din urmă o și distruge. Acest lucru este exact contrariul conduitei pe care ar recomanda-o Zamenhof, deoarece dacă noi urmăm curgerea gândului lui un membru al umanității nu poate fi altfel decât un bun pământean. În ambele cazuri este vorba despre găzduire, cu o atitudine etică identică: a păși lejer, a iubi pe aproapele, a tinde spre relații de reciprocitate durabile. Dacă, de asemenea, celălalt este un animal, o plantă, un râu, un deșert, o pădure sau orice altă parte din natură, acest lucru nu schimbă cu nimic esențial referitor la conduita dezirabilă.
Aceste gânduri mi-au venit ca o introducere la tema congresului nostru din acest an: „Turism și evoluție: căi spre durabilitate”. La prima vedere această temă pare departe de contribuțiile mentale ale lui Zamenhof, la care în zadar s-ar căuta cuvinte ca „durabilitate” și „ecologie”, pentru că în epoca lui încă ele nu erau inventate. O privire mai profundă totuși arată marea potrivire între raționamentul lui și aceste concepte actuale. Noi am putea spune că durabilitatea este modul nostru actual de a vorbi despre neconstrângere, acest concept zamenhofian pe care îl regăsim deja în Prima Carte. O evoluție socială durabilă este acea evoluție care reduce constrângerea societății față de sistemele ecologice și culturale care îi susțin viața. Și un turism durabil este acel turism care tinde să se dezvolte în conformitatea cu trebuințele și capacitățile țării și poporului gazde, contribuind la bunăstarea economică, ecologică și culturală.”
„De asemenea, un oaspete bun se străduiește să învețe de la gazdele sale. Și deci pentru câteva minute vă invit să mă însoțiți prin opera vieții unui gânditor coreean, un om care a trăit cu mai bine de o mie de ani înaintea lui Zamenhof, dar care mi se pare a fi ruda lui spirituală. Numele lui era Choi Chiwon; apoi în viața sa el și-a luat pseudonimul Go-un, „Nor Singuratic”. Ca și Zamenhof, el s-a născut într-un regat de la periferia unui mare imperiu, dinastia chineză Tang. Zamenhof s-a educat în limba rusă, apoi a călătorit la Moscova pentru studiile sale universitare; Choi s-a educat în limba chineză, mergând pe când avea doar 11 ani la Xian pentru a se înscrie în sistemul de studii imperial clasic; el va rămâne departe de Coreea până la vârsta de 27 de ani. Și ambii oameni au revenit acasă foarte convinși de necesitatea unei reorientări spiritual-etice în societatea din jurul lor, căreia ei își vor dedica tot restul vieții lor.
Ca și Zamenhof, Choi gândea total neortodox. El a respins împărțirile tradiționale între popoare, state și religii, rezumându-și atitudinea prin cuvintele: „Adevărul nu se îndepărtează de om/ Pentru om nu există țară străină”.
Inspirându-se din cunoașterea profundă a învățăturilor lu Confucius, Lao Zi și Budha, el a pledat pentru unirea lor într-un tot armonios comun, pe care l-a numit pung-nyu, cu alte cuvinte „curgerea vântului”, dar care exprimă o specie de bucurie a vieții senină și cu inima deschisă.”
„Iată deci concluzia noastră paradoxală. Un turist durabil – în limbajul zamenhofian, membru al umanității – este un om care se simte întotdeauna și peste tot în același timp acasă, și în ospeție. Noi pășim cu grijă în casele altora, deoarece noi înțelegem că ele sunt și casele noastre. Noi tratăm cu delicatețe și iubire propriul cămin, pentru că înțelegem că în cele din urmă și acolo noi suntem oaspeți. Da, noi toți suntem oaspeți pe acest pământ, pe care-l vizităm pentru un timp foarte scurt, abia suficient pentru a ne înțelege pe noi înșine, pentru a nu mai vorbi despre înțelegerea concetățenilor noștri pământeni. Aceasta este soarta noastră, aș cum marii noștri înaintași precum Choi și Zamenhof s-au străduit să ne explice în felul lor, prin operele și viețile lor.”
„Săptămâna de congres se desfășoară înaintea noastră. Eu sper că dumneavoastră acum veți începe să vă simțiți acasă în orașul nostru de oaspeți. Eu sper că multele bogății ale programului vă vor pune la dispoziție nenumărate ocazii pentru a trăi experiența unei apartenențe, pentru a vă cultiva prin cultura noastră, pentru a vă dezvolta esperantismul vostru. Și eu sper că în același timp dumneavoastră veți profita de șansa de a cunoaște Coreea, dacă ați venit din altă țară, să o cunoașteți ca pe casa coreenilor, dar și a naturii coreene, fără de care ea n-ar fi Coreea. Calea spre durabilitate trece prin mii și milioane de astfel de experiențe, prin care noi învățăm să iubim diversitatea lumii și să muncim pentru protejarea și îngrijirea ei. Ca oaspeți buni.”
Ambele evenimente și-au fixat ca temă a congresului turismul și educația în spiritul unei bune înțelegeri între toate popoarele lumii, turismul fiind unul din factorii principali pentru stabilirea unor relații de cunoaștere reciprocă și de conlucrare în scopuri nobile.
La Congresul ILEI s-au înscris 196 de persoane din 26 de țări, dar s-au prezentat 170, 26 dintre cei înscriși din motive obiective, de sănătate sau neobținerea vizei, n-au putut participa.
De mai mare anvergură, Al 102-lea Congres Universal de Esperanto a avut ca participanți 1168 de persoane din 62 de țări. De obicei apar noi solicitanți în fiecare zi a congresului, astfel că cifrele se modifică ușor. Cel mai important lucru rămâne totuși faptul că toți acești participanți vorbesc aceeași limbă – Esperanto – considerată limbă a păcii, înțelegere și colaborării între toate neamurile pământului. Când toți pământenii vor vorbi Esperanto sau o altă limbă comună ca mijloc de comunicare internațional, în mod sigur omenirea va progresa mai rapid în toate domeniile, și acest lucru ar semnifica cu adevărat principiul unitate în diversitate.
(Traducere și comentariu: Mihai Trifoi)
