Sunteţi invitaţi să admiraţi trei capodopere semnate de Grigorescu, Luchian şi Petraşcu.
Iubitorilor de pictură le oferim o informaţie care sperăm să le facă plăcere, acum în prag de Sărbători: Muzeul de Artă Braşov în colaborare cu Casa de licitaţii „Artmark” organizează joi, 8 decembrie 2011, ora 12.00, la sediul instituţiei aflate pe b-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol), prezentarea a trei capodopere ale artei româneşti semnate de maeştrii penelului Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian şi Gheorghe Petraşcu. În cadrul evenimentului vor vorbi despre parteneriatele dintre muzee şi colecţionarii de artă Alexandru Bâldea – Managing Partner „Artmark”, Eugen Voicu – preşedinte „Certinvest” şi prof. Bartha Árpád – directorul Muzeului de Artă Braşov.
O colaborare rodnică
După cum ne-a precizat colaboratorul nostru, Radu Popica, şef Secţie Artă, interesanta manifestare face parte dintr-un program mai amplu, iniţiat de Casa de licitaţii „Artmark”, care îşi propune să faciliteze colaborarea dintre muzee şi colecţionari particulari. Datorită generosului acord al proprietarilor pentru expunere, unele dintre cele mai valoroase lucrări tranzacţionate în ultimii ani pe piaţa de artă din România vor putea fi admirate la Muzeul de Artă Braşov, intrând astfel în circuitul public.
Prima pictură este a lui Nicolae Grigorescu – „Ţărancă în vatră la Rucăr” – şi a fost achiziţionată cu importanta sumă de 95.000 de euro, fiind datată 1902. Ea aparţine ultimilor ani de creaţie ai artistului, ilustrând o scenă dintr-un interior tradiţional, temă regăsită frecvent în întreaga sa operă. A doua capodopră este semnată de Ştefan Luchian – „Ţărăncuţă” – vânzarea înregistrând un record al paşilor de licitaţie, preţul de adjudecare ridicându-se la 75.000 €. Şi nu în cele din urmă, a treia pânză ce va putea fi admirată se intitulează „Casă ţărănească”, realizată de Gheorghe Petraşcu, tablou acţiziţionat cu echivalentul sumei de aprox. 10.000 euro în cadrul unei licitaţii publice.
•
Este un excelent prilej, stimaţi prieteni covăsneni ai artelor frumoase, de a vă bucura şi dv. privirea şi a vă umple sufletul de frumos în cadrul unei manifestări de excepţie.
Horia C. Deliu