La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja”  Covasna a avut loc, ieri, evaluarea activităţii desfăşurate pe parcursul anului în curs. La acest eveniment a luat parte reprezentantul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonel Emil Pogonici, prefectul judeţului Covasna, Codrin  Munteanu, precum şi  reprezentanţi ai autorităţilor locale şi  ai instituţiilor cu care cooperează Jandarmeria Covasna.

Din raportul prezentat reiese că în acest an, un număr de 19.903 jandarmi covăsneni au participat la 5529 de misiuni, printre acestea numărându-se manifestările de sărbătorire a Zilei Naţionale a României; comemorarea revoluţiei de la 1848-1849; Zilele municipiilor Sf. Gheorghe şi Tg. Secuiesc; Nedeea Mocănească de la Covasna şi Festivalul Ciobănaşul de la Întorsura Buzăului; Sărbătorirea Sf. Ştefan; Galopiada Secuiască precum şi manifestaţiile de protest ce au avut loc în judeţul Covasna.

Din comunicatul remis redacţiei noastre de reprezentanţii Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al IJJ Covasna, reiese că pe timpul executării misiunilor de asigurare a ordinii publice nu s-au  înregistrat evenimente deosebite şi nici situaţii de tulburare gravă a ordinii publice. În acest an, un număr însemnat de jandarmi au participat la acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în sistem integrat, cu efective din cadrul I.P.J. Covasna, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, acestea materializându-se în constatarea a 66 infracţiuni şi prinderea în flagrant a 88 de făptuitori.

Activitatea jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja”  Covasna, în urma desfăşurării evaluării de ieri, a fost evidenţiată ca fiind una pozitivă. Totodată, jandarmii căvăsneni îi asigură pe toţi cetăţenii judeţului nostru că şi în anul ce vine vor depune toate eforturile pentru asigurarea unui climat sigur de ordine şi siguranţă publică. (M.D.C)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail