Despre România circulă tot felul de zvonuri, care de care mai ciudate. De pildă, există destui pe planeta noastră care nici măcar n-au auzit de această  ţară ori nu ştiu unde se găseşte. Alţii o ştiu, dar din auzite, şi uneori cele auzite nu ne sunt deloc favorabile. Acest lucru se datorează în bună parte şi comportamentului greşit al unor conaţionali plecaţi în cele patru zări ale lumii după căpătuială sau cum se spunea în basmele de altădată: „să-şi încerce norocul”.

 

     Europenii în schimb, şi mai ales cei din Uniunea Europeană, fiind mai aproape de noi au o imagine mai precisă despre români şi România. Românii, alături de bulgari şi moldoveni, nu sunt extrem de bine priviţi, iar unii politicieni din UE se folosesc de această imagine, mai mult sau mai puţin adevărată, pentru a ne denigra şi respinge, astfel ei câştigând „capital politic” în preajma alegerilor. Mai zilele trecute în mas-media circula ştirea despre o scrisoare a unui eurodeputat român, pe nume Sorin Moisă, adresată lui Sajjad Karim, membru al grupului conservatorilor din Parlamentul European, care cerea votul colegilor ca sprijin pentru şefia PE. Cică eurodeputatul nostru i-a trimis în scris acelui domn un răspuns destul de dur cu privire la atitudinea petentului faţă de naţia română, refuzând să-i dea votul. Până la urmă a fost ales socialistul german Martin Schulz. Cert e că scrisoarea lui Sorin Moisă a circulat atât în mediile oficiale, cât şi pe internet, fiind deosebit de apreciată. Aproape toţi comentatorii articolului apărut pe internet şi-au exprimat aprecierile pozitive de tipul: „Bravo, Sorin Moisă! Aşa da europarlamentar român! Toţi ar trebui să-i urmeze exemplul”. Şi cu adevărat aşa este. Toţi cei trimişi acolo să ne reprezinte ar trebui să ne apere Ţara, s-o vorbească de bine şi s-o sprijine. Dar cât timp unii dintre „aleşii noştri” preferă să exporte scandalul politic intern în Parlamentul European, să vorbească despre „lovituri de stat” şi „desfiinţarea statului de drept în România”, atacându-şi astfel pe toate fronturile duşmanii politici interni, iar alţii doresc şi luptă pentru „bantustanizarea” ţării, ce pretenţii să mai avem de la Sajjad Karim?! Înainte de toate, toţi europarlamentarii români ar trebui să fie patrioţi adevăraţi, şi apoi europeni! Luaţi aminte la Sorin Moisă, felicitaţi-l, susţineţi-l, daţi-i o medalie, căci o merită, şi luaţi-l ca exemplu dacă vreţi ca România să-şi recâştige prestigiul meritat! Vă trimitem acolo, dragi europarlamentari români cu acest scop, pentru a apăra interesele României şi pentru a contribui la construirea unei Europe Unite. Fiţi mândri că sunteţi cetăţeni români, indiferent de etnie, şi apăraţi-vă în primul rând Ţara voastră, şi apoi alte ţări, sau nu România este ţara voastră?! Această atitudine nu înseamnă egoism sau fals naţionalism, ci înseamnă a-ţi face datoria faţă de patria care te-a trimis ca delegat al ei pentru a-i susţine interesele. Ne punem cu toţii în voi speranţele de mai bine pentru poporul nostru, nu ne dezamăgiţi! Luptaţi pentru bunăstarea şi fericirea semenilor voştri rămaşi acasă, şi care cred că Voi sunteţi „cei mai buni” şi de aceea v-au trimis în acel înalt for legislativ al Europei!

                                                                                               Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail