Acasă Camera Deputaților Pagina 2
Ministerul Justiţiei anunţă că va susţine un prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu
Ministerul Justiţiei a anunţat, miercuri, că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al MJ, transmis AGERPRES, în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, decizia Curţii Constituţionale a României 392/2017 prevede […]
Cameră/Ordonanţa de urgenţă 119/2022 privind energia – modificată în comisiile de specialitate; preţ maxim la energie de 1,3 lei/kWh
Amenzile pentru necompletarea formularului PLF se anulează. Cum pot fi recuperați banii
Proiect: Operatorii economici – obligaţi să ia măsuri contra risipei alimentare; datele raportate într-o platformă online
Lemnele pentru foc s-ar putea ieftini. Iohannis a promulgat legea prin care TVA-ul scade de la 19% la 5%
Abrogarea pensiilor speciale pentru aleşii locali va ajunge la Senat, după adoptarea tacită în Camera Deputaților
Senat: Legea ce pedepseşte incitarea la ură, violenţă şi discriminare, în acord cu decizia CCR; criteriile de discriminare, incluse
Cameră: 15 mai – Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu
USR: Alianţa PNL-PSD-AUR a respins dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă a propunerii legislative privind certificatul verde
Certificatul verde pentru angajați, respins de Senat. PSD și AUR au votat împotrivă
Comitetul Politic al USR a validat lista miniştrilor şi programul de guvernare al Cabinetului Cioloş
Camera Deputaţilor: Proiectul legii consumatorului vulnerabil – adoptat; se aplică din 1 noiembrie
Sute de foști parlamentari, în frunte cu Adrian Năstase și Gabriel Oprea, își cer în instanță pensiile speciale înapoi
2 aprilie – Ziua Instituţiei Prefectului
Deputatul Dan Tanasă a propus înfiinţarea unei subcomisii pentru problemele românilor din Harghita, Covasna şi Mureş
Deputaţii au votat ca pensiile de peste 7.001 lei să fie impozitate cu 85% pentru ce depăşeşte această sumă
S-AU TREZIT PARLAMENTARII!!! Reacții ale reprezentanților partidelor parlamentare cu privire la adoptarea tacită, de către Camera Deputaților, a proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Lista noului Cabinet Orban şi programul de guvernare actualizat – depuse la Parlament
La Tribunalul Covasna se judecă doar cauzele urgente!
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale.
Camera Deputaţilor – în sesiune extraordinară: Plen în 28 ianuarie pentru proiectul de abrogare a pensiilor speciale
Cameră: Persoanele juridice de drept public nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind reorganizarea ANAF
Camera Deputaţilor a adoptat OUG privind TVA split / Proiectul de lege va fi trimis preşedintelui Iohannis pentru promulgare
Senat: Elevii din învățământul profesional și tehnic pot beneficia de masă și cazare gratuită
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar