Acasă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale
AFIR primește cereri de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”, începând de joi
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide joi sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Potrivit unui comunicat al AFIR, transmis AGERPRES, sesiunea va fi deschisă în perioada 25 septembrie – […]
AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru investiții în sectorul legume și/sau cartofi
Grevă japoneză la AFIR; sindicaliştii acuză neconcordanţe între salarii şi volumul de muncă
AFIR: Peste 15 milioane de euro pentru înfiinţarea grupurilor de producători; din 18 iulie se pot depune proiecte
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară.
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar