Prefectul județului Covasna, Ráduly István, consideră că este nevoie de o mai bună cooperare între autorități și reprezentanții mediului de afaceri din județ.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ajuns la această concluzie în urma celor șase runde de întâlniri „foarte instructive” pe care le-a avut cu oameni de afaceri români și maghiari, în cadrul cărora a încercat să afle ce obstacole întâmpină întreprinzătorii atunci când apelează la serviciile instituțiilor deconcentrate, coordonate de prefect.
„Nu am fost informat de probleme majore, deși recunosc că m-am gândit că mulți se vor plânge de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), de exemplu. În schimb, au existat alte probleme la care nu mă așteptam: au fost relatate numeroase cazuri legate de lipsa forței de muncă, în special a forței de muncă calificate, iar, de multe ori, oamenii care sunt instruiți la locul de muncă, odată ce au învățat meseria, pur și simplu pleacă. În acest sens, mai mulți întreprinzători au solicitat adoptarea unei legi care să prevadă obligativitatea de a lucra pentru firma finanțatoare cel puțin atât timp cât se recuperează costurile de formare. Unii antreprenori au atras atenția asupra creșterii fără precedent a costului materialelor de construcții, care ar putea duce la blocarea investițiilor publice. Acest lucru a fost adus în atenția ministerului, care nu poate interveni, bineînțeles, asupra prețurilor de pe piață, dar a introdus facilități pentru ca primăriile să poate continua lucrările începute” – a declarat prefectul, în cadrul conferinței de presă organizată marți.
Acesta a menționat că unii întreprinzători s-au plâns de „concurență neloială și de rigiditatea autorităților”.
„Nu este corect că în timp ce organele de control „invadează” periodic, investighează și adesea amendează companiile care sunt înregistrate legal și plătesc taxe și impozite, acestea nu se duc să verifice firmele din economia neagră sau gri, care nu au nicio licență, care nu plătesc nici măcar contribuții de asigurări sociale pentru angajații lor și, prin urmare, „nu există”, pentru că, chipurile, nu se cunosc adresele unde acestea își au sediile. Să nu cumva să nu se știe într-o localitate mică cine măsoară rachiul în curtea proprie, sau cine prestează alte activități ilicite la capătul satului. Nu este vorba doar de faptul că acești oameni fraudează taxele, ci și de faptul că, în mod evident, pot furniza servicii mai ieftine și, în acest fel, pot falimenta întreprinzătorii cinstiți, care respectă legea” – a subliniat Ráduly István care crede că „trebuie să se ia măsuri împotriva muncii la negru, deoarece aceasta „reprezintă o amenințare pentru angajați și dăunează economiei”.
Potrivit acestuia, problema este că acest tip de activitate „nu este ușor de probat, dar nu este nici imposibil prin cooperarea dintre cetățeni și autorități”.
Prefectul Ráduly István, a inițiat și o serie de întâlniri, în grupuri mici, cu primarii din județ, prima dintre acesta având loc la Întorsura Buzăului.
„Întâlnirea a fost utilă nu doar pentru a le aduce la cunoștință că mai mulți întreprinzători s-au plâns de dificultățile pe care le întâmpină în obținerea anumitor autorizații și documente, ci și pentru a discuta despre cum poate ajuta aparatul de specialitate al Prefecturii să rezolve cea mai mare problemă a primarului de rând, legea funciară” – a explicat prefectul.
În ceea ce privește începerea noului an școlar, prefectul a precizat că în județul Covasna există 302 școli care funcționează în 336 de imobile, dintre care 66 nu au obținut autorizația de funcționare. El a reamintit faptul că asigurarea condițiilor necesare nu este responsabilitatea Inspectoratului Școlar, ci a primăriilor.
M.D.C.