Interviu cu prof. Rodica Pârvan, directoarea Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi”
Săptămâna aceasta se împlinesc 10 ani de când Grupului Şcolar „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe i s-a atribuit numele marelui sculptor. Cu această ocazie, dascălii şi elevii şcolii au pregătit o mulţime de activităţi pentru a sărbători „Zilele Constantin Brâncuşi,” ediţia a X-a. Despre manifestările organizate cu această ocazie, despre realizări, planuri şi despre multe altele, am stat de vorbă cu cea care de 17 ani se află la cârma Grupului Şcolar, doamna directoare Rodica Pârvan.
Se apropie o ediţie mai specială a Zilelor Şcolii, deoarece se împlinesc zece ani de la atribuirea numelui „Constantin Brâncuşi” instituţiei de învăţământ pe care o conduceţi. Spuneţi-ne, vă rog, mai multe despre manifestările organizate cu această ocazie.
Este adevărat, anul acesta, fiind o ediţie jubiliară, ne-am gândit să organizăm o manifestare mai specială, adică, vom avea câteva elemente de noutate. Cu această ocazie organizăm, ca de obicei, nu numai Zilele Şcolii, ci va fi o activitate cu dublu sens, în ideea că va avea loc şi Târgul Educaţional la care-i invităm pe elevii claselor a VIII-a din municipiu (în judeţ ne deplasăm noi), cărora le prezentăm planul de şcolarizare pentru anul şcolar următor. Elevii, însoţiţi de diriginţi, au posibilitatea să viziteze atât şcoala noastră cât şi alte şcoli din municipiu care organizează acţiuni gen „Porţi Deschise” sau „Târgul Educaţional”, lucru ce le dă posibilitatea, ulterior, să opteze pentru una dintre şcolile din oraş. Suntem conştienţi că nu toată lumea trebuie să devină bucătar, ospătar, coafeze, cosmeticiene, contabili sau agenţi de turism – dar trebuie să le oferim posibilitatea să opteze în cunoştinţă de cauză. Sunt câteva meserii frumoase şi interesante. Noi ne-am dori, dacă tot investim în pregătirea lor, să profeseze în domeniul ales, pentru că, dacă devii un bun meseriaş poţi să-ţi câştigi uşor existenţa.
Revenind la Zilele Şcolii, trebuie să vă spun, însă, că şcoala a primit numele de „Constantin Brâncuşi”, acum 10 ani, în luna februarie. Atunci am organizat prima ediţie, şi pentru că a fost foarte frig, am hotârât să organizăm „Zilele Şcolii”, în luna mai. Astfel, începând cu cea de-a a II-a ediţie, ne întâlnim anual în luna mai, cu ocazia sărbătorii sfinţilor Constantin şi Elena, pentru că este ziua de nume a patronului nostru spiritual. În ceea ce priveşte manifestările, trebuie să spun că, pe lângă mulţi invitaţi de onoare, având în vedere profilul şcolii, vom avea onoarea să-l avem alături de noi pe domnul Dumitru Burtea, Preşedinte Euro-Toques România, Preşedinte de Onoare ANBCT, care este partener al şcolii noastre. Avem o colaborare prin intermediul doamnei profesoare Tordai Carmen – care a şi fost împreună cu dânsul într-o echipă la Bruxelles. Dânsul a fost de mai multe ori în şcoala noastră, avem o colaborare bună, cum de altfel avem şi cu somelierul Sergiu Nedelea. După cum vedeţi, am început să avem asemenea invitaţi, personalităţi în domeniu, pentru ca elevii să fie conştienţi că meseria pentru care se pregătesc nu este una de jos, ci este o meserie în care te poţi perfecţiona. Elevii au nevoie de modele, aşa cum în toate domeniile ar avea nevoie. Domnul Burtea ar fi un model demn de urmat de către cei care doresc să devină bucătari, în timp domnul Nedelea ar fi acelaşi lucru pentru viitorii ospătari şi somelieri.
Revenind la denumirea şcolii, îmi doream să vă întreb de mult: de ce „Constantin Brâncuşi”?
De-a lungul timpului am răspuns de nenumărate ori la această întrebare, dar o mai fac încă odată. Numele s-a născut în cadrul discuţiilor de la Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, unde ne întâlnim săptămânal. Având în vedere că, pe atunci, aveam regim de liceu economic şi ne numeam „Grupul Şcolar Economic nr. 2”, nu ştiam la ce nume să ne oprim. Să-i dăm numele unui economist, nu avea nicio relevanţă. Şi atunci, domnul Petre Străchinaru, pentru că, de fapt, dânsul este „naşul spiritual” al şcolii, a venit cu ideea de a-i da numele „Constantin Brâncuşi”, propunere ce a fost pe placul tuturor. Dar pentru că era nevoie să şi justificăm alegerea făcută, ne-am explicat în felul următor: sculptura este cea mai „muncitoare” dintre arte, în sensul că, dacă muzicianul se aşează pe scaun şi îşi stăpâneşte instrumentul, pictorul la fel se aşează în faţa şevaletului şi îşi face meseria, scriitorul stă la masa de scris şi aşteaptă inspiraţia, sculptorul este cel care concepe, dar şi lucrează în acelaşi timp. Este ucenicul lui însuşi. Îşi dă, probabil, de multe ori cu ciocanul peste mână, până să lovească unde trebuie, deci face două lucruri: munca cea calificată – arta, dar şi munca necalificată – pentru că el, de fapt, însufleţeşte piatra sau materialul pe care doreşte să îl modeleze. Şi atunci, ne întâlnim cu Brâncuşi în domeniul artei. Până la urmă, şi specialistul pe care îl formăm noi în domeniul alimentaţiei publice – bucătărie, cofetărie, ospătărie – este sau se vrea un artist. Este vorba despre concepţie şi muncă, în acelaşi timp.
Aveţi mulţi ani de activitate didactică în spate. Cum aţi ales învăţământul?
L-am ales din vocaţie. La acea vreme am oscilat între studii de drept sau învăţământ şi dacă ar fi s-o iau de la capăt tot la fel aş alege. Însă, ironia sorţii a făcut ca cei doi copii ai mei să urmeze amândoi dreptul, astfel că, ceea ce nu am făcut eu, au făcut ei. Şi cred că nu am greşit, am sentimentul datoriei împlinite.
Sunteţi la cârma acestui Grup Şcolar de 17 ani. Care sunt cele mai frumoase realizări ale dumneavoastră, în aceşti ani?
Nu pot să fac o listă a realizărilor în acest moment dar, acestea se pot vedea făcând o vizită prin şcoală. Una dintre cele mai mari realizări este câştigarea programului PHARE 2004-2006, care a însemnat reabilitarea internatului şi construirea unui bloc alimentar. Am pus la punct braseria şcolii, care ne aduce mulţi bani, sub forma prestărilor de servicii, a chiriilor, am dat curţii un aspect atractiv, am modernizat cantina aşa cum trebuie, încât să ne putem desfăşura activitatea, am asfaltat terenul de sport în aşa fel încât să suplinim lipsa unei săli de sport, etc. Ultima realizare este cumpărarea, din fonduri proprii, a unei maşini a şcolii care ne era absolut necesară.
Cum este să duceţi o astfel de responsabilitate, de atâta timp?
Este o stare de normalitate, dar mi-a fost greu până prin anul 2003, când am fost singură la conducere. Acum suntem doi şi este altfel, deoarece împărţim sarcinile cu directorul adjunct şi nu mi se pare greu. Este adevărat, acum, în condiţiile date, nici nu ai mai putea conduce de unul singur, decât dacă ai rămâne la şcoală şi noaptea. Dar, mai presus de toate, am un principiu de conducere: niciodată nu zic „eu”, spun „noi” întotdeauna. Îmi place lucrul în echipă, pentru că, de-a lungul timpului am verificat faptul că ideile vin în grup. Şi am avut norocul unui colectiv cumsecade, care a înţeles misiunea şcolii şi intenţiile noastre de a da acestei instituţii un anumit loc în configuraţia şcolilor din municipiu.
Care este relaţia dumneavoastră cu cadrele didactice? Dar cu elevii?
Eu sunt director din 1995. Pot să vă spun că şcoala a avut norocul, de-a lungul timpului, să aibă profesori buni şi maiştri de excepţie. O şcoală ca aceasta se bazează, în primul rând, pe catedra tehnologică: ingineri, maeştri. Relaţia cu cadrele didactice este una de normalitate. Dintotdeauna am condus după principiul bunului simţ. Cine nu s-a adaptat acestui principiu, a plecat. Cred că profesionalismul, lucrul în echipă şi bunul simţ al dascălului sunt principii care, garantat, pot merge împreună.
În ceea ce priveşte relaţia cu elevii, cea mai mare nemulţumire a noastră este scăderea nivelului de interes al elevilor pentru şcoală, pentru studii, frecvenţa redusă a acestora la orele de curs şi practică. Au fost încurajaţi şi de sistem datorită faptului că, dacă nu mă înşel, acesta este al 14-lea ministru al învăţământului de după 1989, fiecare venind cu alte idei. Este ca şi cum, în familie, ai schimba 14 neveste în 20 de ani… nu se poate.
Ce ar trebui schimbat, în opinia dumneavoastră? Care ar fi o soluţie pentru schimbarea acestei situaţii?
Elevul ar trebui adus în bancă şi pus la locul lui, iar profesorul ar trebui ridicat pe podiumul acela care despărţea catedra de bancă. În opinia mea, când a dispărut podiumul acela şi când s-a şters bariera dintre profesor şi elev, deja a apărut dezinteresul. Niciodată, oricât am vorbi de democraţie, profesorul nu trebuie să fie aşezat la acelaşi nivel cu elevul. Democraţia înseamnă cu totul altceva. Nu înseamnă o libertate prost înţeleasă. Are şi ea regulile ei. În momentul în care am pus profesorul la acelaşi nivel cu elevul, s-a dus totul. Niciodată copilul nu poate fi egal cu părintele, nici elevul nu poate fi egal cu profesorul. Îi despart nişte ani de studii, nişte rafturi de cărţi şi aşa mai departe. Dar, nu numai legislaţia a fost deficitară. De-a lungul timpului şi profesorii au greşit, în sensul că s-au apropiat prea mult de elevi, au şters bariera aceea care impunea respect. Sunt foarte supărată pe răsturnarea aceasta a valorilor. Este o răsturnare reală gata să ne ucidă la toate nivelurile. Nu ştiu ce s-ar putea face, nu am soluţii miraculoase. Mă deranjează faptul că nu se apelează la profesori cu experienţă, să fie ei cei care impun un anumit tip de legislaţie şi nici nu ştiu dacă se va putea realiza, în viitorul foarte apropiat, acest lucru. De exemplu, dispariţia şcolilor profesionale a fost o idee cât se poate de năstruşnică, în care nimeni nu a fost consultat, iar acum ne luptăm să le aducem înapoi, deoarece nu trebuie ca toţi elevii să fie academicieni. Putem să devenim extraordinar de buni specialişti şi nu trebuie să facem pentru asta filozofie sau drept.
Dar să revenim la realizările şcolii… Spuneţi-ne mai multe despre gândurile, planurile de viitor în ceea ce priveşte şcoala. Care sunt obiectivele viitoare?
Avem două obiective pe care, în timpul în care voi mai fi la conducerea şcolii, sperăm să le pornim măcar: construirea unei săli de sport şi a unei săli de festivităţi. Cu privire la primul proiect, am cerut de mai multe ori Primăriei să ne sprijine, pentru că nu mai putem face sport într-o sală de clasă, ca în anii 1950, dar am rămas doar cu cererile. Chiar şi acum am făcut o adresă în care am arătat că, poate pentru contribuţia noastră la activităţile oraşului, meritam un covor asfaltic în curte, de Zilele Şcolii, şi am primit o adresă de răspuns „în funcţie de fonduri”. Păi, atunci când vom mai fi solicitaţi, vom răspunde şi noi: „în funcţie de posibilităţi”. Am primit şi n-am primit fonduri de la Primărie… am primit ce a rămas de pe la alţii… aşa definesc eu sprijinul primit. Dar, dorim în următorul interval să facem în aşa fel încât să avem şi noi o sală de sport şi una de festivităţi, pentru că sunt foarte multe activităţi care necesită acest lucru. Am folosit ca sală de festivităţi cantina, dar deja este depăşită, ea are altă destinaţie. Avem în proiect acest lucru, şi sperăm să reuşim. Sunt două obiective mari, care înseamnă fonduri, dar sper să reuşim, ca şi până acum, cu sprijinul oamenilor de bine.
În final, aţi dori să le transmiteţi un mesaj cititorilor noştri?
Îi invit pe toţi cei care doresc, în această săptămână, în zilele de 17-18 mai, să fie alături de noi! Porţile şcolii vor fi larg deschise, şi la propriu şi la figurat, şi îi invităm să vină să participe la activităţile pe care le vom derula, conform unui program la care muncim de ceva vreme. Vă aşteptăm cu drag!
A consemnat Ana Alina Costache
