Elevii și preșcolarii vor intra astăzi, după finalizarea cursurilor, în vacanță.

Potrivit structurii anului școlar 2016-2017, aprobate de Ministerul Educaţiei, vacanţa de primăvară este programată să înceapă în 19 aprilie (a.c.), însă a doua zi de Paște, 17 aprilie, este declarată zi nelucrătoare, iar conform prevederilor Contractului colectiv de muncă unic, valabil la nivelul învățământului preuniversitar, și ale ordinului de ministru 4.577/2016 (privind structura anului școlar 20162017), data de 18 aprilie este declarată zi liberă, astfel că, astăzi, după terminarea orelor de curs, preșcolarii și elevii intră în vacanță.

Recuperarea materiei din data de 18 aprilie se va face până la sfârșitul anului școlar, conform unui grafic stabilit la nivel local – au anunțat reprezentanții Ministerului Educației.

Potrivit acestora, vacanța de primăvară durează până în 30 aprilie (a.c.), inclusiv, însă în condițiile în care ziua de 1 Mai este declarată liberă prin lege, semestrul al II-lea se va relua marți, 2 mai.

**

În mai, unele unități de învățământ au programat și activitățile din programul „Școala Altfel”.

Conform informațiilor postate pe site-ul Ministerului Educației, www.edu.ro, „programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).”

***

Conform structurii anului școlar 2016-2017, următoarea vacanță, cea de vară, este programată pentru perioada 17 iunie – 10 septembrie 2017.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail