Elevii și cadrele didactice care vor desfăşura proiecte caritabile în perioada Paștelui, se pot înscrie până în 5 aprilie (a.c.), inclusiv, în campania „Şcoala care dăruieşte”, ediția 2015, lansată miercuri de Fundaţia ECDL ROMÂNIA.

. .

Prin această campanie, ajunsă la cea de-a X-a ediție, Fundaţia ECDL ROMANIA urmărește să promoveze şi să sprijine iniţiativele umanitare organizate de elevi şi profesori în şcolile din învăţământul preuniversitar din toată ţara.

„Începând cu 25 martie 2015, elevii şi profesorii care desfăşoară proiecte cu acte de caritate în perioada Sărbătorilor de Paşte ce urmează, pot înscrie acţiunile lor pe adresa [email protected] şi Fundaţia ECDL ROMANIA va promova online evenimentele. Promovarea online poate conduce la susţinerea unora dintre beneficiarii proiectelor. Împreună îi putem determina pe ceilalţi să devină mai buni de Sărbători”, au transmis organizatorii, printr-un comunicat de presă postat pe site-ul Fundației. Conform aceleiași surse, la „Şcoala care dăruieşte” pot participa toate unităţile şcolare din învăţământul preuniversitar din România.

Proiectele înscrise în campanie trebuie să reflecte acte de caritate desfăşurate în folosul comunităţii.

„Transmiterea descrierilor proiectelor pe [email protected]  se face exclusiv în perioada 25 martie – 5 aprilie 2015”, se precizează pe site-ul Fundației. Informații suplimentare pot fi aflate accesând: http://fundatiaecdlromania.ro/sustinem-scolile-care-daruiesc-de-paste/.  .

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail