Elevii rromi care urmează cursurile unei şcoli profesionale sau ale unui liceu în municipiul Sfântu Gheorghe vor primi, şi acest an şcolar, burse de studiu şi  sociale, potrivit proiectului de hotărâre aprobat de membrii Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gherorghe, în şedinţa de ieri.

Elevii de etnie rromă îşi pot depune dosarul al sediul Primăriei începând cu data de 1 noiembrie, până cel târziu în 15 noiembrie, urmând ca până la 16 noiembrie să fie afişată lista celor care s-au înscris.

Pentru a putea beneficia de o bursă de studiu, elevii de etnie rromă trebuie să îndeplinească o serie de criterii obligatorii precum obligativitatea prezenţei la ore, fără a aduna mai mult de 5 absenţe nemotivate pe lună, şi menţinerea unei medii generale peste 7.50 în cazul burselor de studiu, şi 6.50 în cazul burselor sociale.

Totodată, în cazul copiilor care aplică pentru bursele sociale, venitul net lunar pe membru de familie trebuie să se încadreze în cel mult 360 de lei.

În caz de egalitate, departajarea se face pe baza existenţei de recomandări sau alte documente de performanţă şcolară.

Bursele sunt acordate de către casieria Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, doar către beneficiar, după prezentarea adeverinţei privind absenţele nemotivate. Proiectul burselor pentru elevii de etnie rromă a fost iniţiat de către consilierul local Balint Iosif în urmă cu patru ani.

Pentru mai multe detalii puteţi accesa pagina de internet a primăriei: http://sfantugheorgheinfo.ro/index.php?page=&pid=2496 , sau puteţi apela numărul de telefon: 0267/311726.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail