Peste 2.000 de elevi din judeţul Covasna intră astăzi în grevă japoneză în semn de protest faţă de nedecontarea abonamentelor de navetă.

La această acţiune, care se va derula pe parcursul întregii săptămâni, vor lua parte elevi de la 16 licee din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt. Protestul are loc la iniţiativa Asociaţiei Tinerilor Maghiari (EMI) care a strâns peste 2.500 de semnături de susţinere.

Conducerea EMI a declarat ieri,  pentru AGERPRES,  că va lua legătura şi cu alte asociaţii de tineret şi consilii ale elevilor din ţară în vederea continuării campaniei de strângere de semnături şi declanşării de proteste la nivel naţional în vederea sensibilizării conducerii Ministerului Educaţiei. Tinerii iau în calcul şi alte acţiuni de protest, inclusiv proteste de stradă.

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, Keresztely Irma, a declarat pentru AGERPRES că legislaţia prevede decontarea contravalorii abonamentelor pentru liceenii care fac naveta, dar anul acesta nu au fost alocate sumele necesare. Ultima decontare a abonamentelor s-a făcut parţial în luna noiembrie a anului trecut. Keresztely Irma a mai spus că s-au făcut numeroase demersuri pe lângă Prefectură şi Ministerul Educaţiei, dar deocamdată fără niciun rezultat.

La nivelul judeţului Covasna, sumele restante pentru navetă se cifrau în luna martie la aproape 1,7 milioane de lei.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail