Câteva grupuri de elevi de la Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe au participat, marți, la o „vânătoare de vulpi”, la Benedekmezo, în apropiere de municipiu.
Activitatea nu a constat în vânarea unor vulpi, așa cum ar putea părea, ci într-o activitate îndrăgită de radioamatori, vizând, de fapt, căutarea de către aceștia a unui emițător ascuns. „Vânătoarea de vulpi” este cunoscută și ca „Radiogoniometrie”, „vulpea” fiind, de fapt, un emițător, căutat cu ajutorul unor receptoare radio.
„Cum se desfășoară <<Vânătoarea de vulpi>>? Ascundem un emițător sau mai multe emițătoare, care transmit semnale radio, semnale Morse. Emițătoarele trebuie să fie ascunse la distanțe destul de mari unul de altul – 2-3 kilometri – și elevul, concurentul, având un receptor radio, cu efect directiv, trebuie să descopere de unde pleacă semnalul. Emițătorul se descoperă, practic, după tăria semnalului respectiv, după cât de tare se aude semnalul.” – ne-a explicat, ieri, profesorul inginer Csáky Ernő.
La o astfel de activitate au participat câteva grupuri de elevi ai Liceului, marți, în apropiere de Sfântu Gheorghe, inițiator, sponsor și coordonator al acesteia fiind radioamatorul Dénes Dezsó. Alături de acesta, prof. Gajdó Éva și prof. Kertész Csaba i-au îndrumat pe elevi în această activitate.
„În Statele Unite, dar și în alte state, astfel de activități sunt la ordinea zilei, aceste preocupări sunt cuprinse în programa școlară. În România, nu știu de ce nu sunt mai valorificate. Sunt necesare, sunt interactive, interesante.”- a spus prof. Gajdó Éva.
Deși, inițial, poate au fost sceptici, întrucât nu mai participaseră la o astfel de manifestare, după ce au înțeles în ce constă și cum se desfășoară, tinerii liceeni au fost foarte încântați de aceasta.
„Am participat și eu ieri la <<Vânătoare de vulpi>>, cu domnul prof. Kertész Csaba, doamna prof. Gajdo Eva și radioamatorul Dénes Dezsó, la Benedekmezo. Mi-a plăcut foarte mult! A fost foarte interesant! Eu recomand tuturor elevilor, să se implice, măcar o dată în această activitate!”- ne-a spus un elev din clasa a XI-a.
„Vânătoarea de vulpi” a fost organizată în cadrul programului „Școala Altfel”.
Reprezentanții Liceului „Puskas Tivadar” din municipiu și-au manifestat disponibilitatea de a organiza și alte „vânători de vulpi”, la cererea celor interesați. Mai mult, se intenționează chiar crearea unui club de formare pentru „vânătoare vulpi”.
„<<Vânătoarea de vulpi>> este, de fapt, și un sport pe care pentru a-l practica, trebuie să fii un foarte bun alergător, trebuie să poți să folosești harta, să poți să folosești busola – pentru că se face și orientarea topografică în teren; trebuie să cunoști Codul Morse- pentru că sunt acele semnale, pe baza cărora se identifică emițătoarele. Eu mi-aș dori să vină cât mai mulți la <<vânători de vulpi>>, și la activitățile noastre, indiferent de vârstă. Dacă sunt persoane interesate, noi suntem dispuși să organizăm astfel de acțiuni, la cerere. Mai mult, vom face pregătiri în acest sens, în mod sistematic, științific, începând din toamnă.” – a spus prof. ing. Csáky Ernő.
În cadrul Liceului „Puskás Tivadar” din Sfântu Gheorghe funcționează o sală de pregătire de specialitate în domeniul telecomunicațiilor, un radioclub, cu indicativul „YO6KPT”, dar și un muzeu al telecomunicațiilor. Toate acestea sunt deschise publicului, fiind, însă, necesară, programare în acest sens.
Ana Ciorici Costache