Unitățile de învățământ, Palatele și Cluburile Copiilor se pot înscrie în proiectul european intitulat „Europa în școală”, inițiat de Consiliul Europei și coordonat la nivel național de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ).
Proiectul va avea ca temă „Stop violenței împotriva fetelor și femeilor” și se va desfășura pe două secțiuni: artistică și literară, se arată într-o adresă postată pe site-ul inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro.
Secțiunea artistică este adresată persoanelor cu vârsta cuprinsă între 4-10 ani, 11-13 ani, 14-16, 17- 21 de ani. Pentru a participa la această secțiune, cei interesați vor trebui să trimită lucrări de pictură, desen, sculptură, fotografie, dar și poster sau frescă, sau proiecte constând în filme video, jocuri (inclusiv jocuri animate în format electronic), respectând tema amintită.
Secțiunea literară se desfășoară pe aceleași categorii de vârstă, fiind necesară realizarea și înscrierea în concurs a unor lucrări literare redactate în limba română (eseu, documentar, poezie, piesă de teatru pentru radio/televiziune, ziar, lucrare de cercetare), respectând tema dată.
În cadrul etapei județene, lucrările vor trebui trimise la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna, în atenția inspectorului educativ, până în data de 5 mai (a.c.) și vor fi însoțite de următoarele date: numele și prenumele autorului, categoria de vârstă (data nașterii), clasa, școala (inclusiv adresa școlii) și numele profesorului îndrumător.
Etapa națională se va desfășura în perioada 15-31 mai (a.c.). Câștigătorii etapei naționale vor primi premii în conformitate cu legislația în vigoare și vor putea participa la taberele internaționale organizate în diverse țări europene.
Informații suplimentare pot fi aflate accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro, secțiunea „Inspectori”- „inspector educativ” – „concurs <<Europa în școală>>.
Ana Alina Costache . .