O echipă de patru elevi de la şcolile gimnaziale din judeţul Covasna a participat, în perioada 21 – 24 mai a.c., la a X –a ediţie a Concursului Naţional Transcurricular de Lectură şi Interpretare „Ionel Teodoreanu”. Organizatorii concursului sunt Colegiul „Costache Negruzzi” Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Cimpoiaş Maria, din clasa a V-a a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Covasna, Isar Robert din clasa a VI –a a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Tohănean Ovidiu, din clasa a VII – a a Şcolii Gimnaziale „Nicolae Russu” din Sita Buzăului şi Bocârnea Iuliana Andreea, din clasa a VIII –a a Şcolii Gimnaziale din Barcani. Ei sunt cei patru reprezentanţi ai judeţului Covasna la Concursul „Ionel Teodoreanu” de la Iaşi.

. .

„Ce pot spune este că elevii sunt încântaţi atât de programul oferit, cât şi de condiţiile de cazare. Le place foarte mult la Iaşi, mai ales că participarea lor la olimpiadă coincide cu un alt eveniment: Festivalul Internaţional al Educaţiei care a debutat cu un spectacol stradal de promovare a acestui eveniment, la care am asistat şi noi”, a precizat Otilia Buzea, profesor la Şcoala Gimnazială „Nicolae Russu” din Sita Buzăului şi însoţitorul elevilor la concurs.

Otilia Buzea a mai spus că „acest festival pune în valoare creativitatea elevilor şi fantezia lor creatoare. La una din probe elevii trebuiau să creeze un text propriu, valorificând informaţiile dintr-un text literar, dar şi din sugestiile unei imagini. A fost interesant, dar destul de greu.” Aceasta a adăugat: „Ceea ce este cel mai interesant este faptul că acest concurs este o posibilitate prin care elevii noştri talentaţi şi pasionaţi de literatură, de limba română, pot să găsească o modalitate de a scrie, de a reflecta pe marginea unui text, dar şi dincolo de acesta.”

„Indiferent de rezultate, eu spun că pentru elevi acest eveniment a fost o experienţă importantă, atât culturală, dar şi de relaxare.”, a mai spus profesorul însoţitor al elevilor.

Potrivit primelor rezultate afişate sâmbătă seara, toţi cei patru elevi au obţinut peste 100 de puncte la probele concursului, din maximul de 150 posibile. Otilia Buzea a spus că se declară foarte mulţumită de prestaţia elevilor.

Calificarea elevilor la concursul „Ionel Teodoreanu”

Regulile Concursului Naţional Transcurricular de Lectură şi Interpretare „Ionel Teodoreanu” spun că elevii care obţin locul al II–lea la faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale de Limbă, Comunicare şi Literatură Română se califică automat pentru participarea la această competiţie.

Concurs cu peste 250 de elevi de gimnaziu

 „La această competiţie participă 250 de elevi de gimnaziu din toate judeţele ţării, precum şi din Republica Moldova şi Ucraina, care vor susţine două probe, scrisă şi orală, menite să valorifice originalitatea şi creativitatea elevilor în receptarea şi în producerea de mesaje scrise despre  textul literar/nonliterar,  explorat în relaţie cu alte tipuri de imagini artistice (plastice, muzicale, dramatice, cinematografice).”, scrie Ziarul de Iaşi.

„Educaţia modernă, deschisă abordării transcurriculare a comunicării, din perspectivă culturală şi estetică, în spiritul creativităţii şi al originalităţii, al stabilirii complementarităţii dintre limbajele artistice, ne-a determinat să lansăm, încă din 2005, acest concurs, unic în ţară, eveniment care s-a bucurat în fiecare an de aprecierea participanţilor, elevi de gimnaziu din toate judeţele ţării, dar şi a profesorilor însoţitori sau examinatori. „Ionel Teodoreanu” înseamnă competiţie, erudiţie, stare de a fi sub semnul lecturii şi al deschiderilor spre universul fascinant şi polivalent al artelor.” a subliniat prof. dr. Camelia Gavrilă, iniţiatoarea concursului, potrivit Ziarului de Iaşi.

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail