Aproximativ 100 de elevi din liceele din Sfântu Gheorghe au participat, ieri, la un program de educație financiară derulat sub genericul „Să vorbim despre bani și bănci”, de către Banca Națională a României (BNR), în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Covasna.

Evenimentul a fost găzduit de Colegiul Național „Szekely Miko” și a reunit elevi de la toate liceele din oraș. Experți din cadrul BNR le-au vorbit acestora despre  macroeconomie, specificul activității și rolul băncii centrale în economie, istoria BNR și a monedei naționale.

„Nu este prima dată când un asemenea eveniment se desfășoară în județul nostru. Aceste prezentări sunt în cadrul unui program pe care îl derulează Banca Națională a României, în colaborare cu Ministerul Educației, obiectivul fiind acela de a-i aduce pe elevi mai aproape de educația financiară, să-i ajute pe aceștia să cunoască relațiile dintre finanțe și economie și viața noastră cotidiană (…). Cred că este un eveniment deosebit (…)! Ar trebui să avem cu toții parte de educație financiară, pentru a ne gestiona activitatea financiară (…). Aceste prezentări sunt susținute de către specialiști de renume, care sunt în măsură să prezinte informațiile într-un mod în care acestea să fie atractive pentru copii. În noua programă pentru clasa a VIII-a este cuprinsă și educația financiară.” – a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, prof. Kiss Imre.

Conform reprezentanților BNR, programul „Să vorbim despre bani și bănci”, iniţiat de BNR în anul 2011, este dedicat sprijinirii educaţiei financiare la nivelul învăţământului preuniversitar şi are ca obiectiv însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar, prin folosirea unor metode formale şi non-formale de educaţie.

Directorul Departamentului Muzeu şi Educaţie Financiară din cadrul BNR și director adjunct al BNR, Mircea Mureșan, a declarat că „este foarte important ca tinerii să aibă noțiuni de bază din domeniul financiar – bancar”.

„Proiectul se numește <<Să vorbim despre bani și bănci>> și cred că am parcurs toate județele țării și ne-am întâlnit cu peste 50.000 de elevi (…), dar demersurile noastre trebuie să continue. Este foarte important ca tinerii să aibă cunoștințe despre bani, despre sistemul bancar, despre noțiuni de bază, cum ar fi inflația, ce este un credit, ce este un depozit bancar, de ce nu, despre moneda euro… noi le răspundem cu drag tuturor întrebărilor și ele să știți, chiar ne sunt adresate. (…) Tinerii sunt foarte pragmatici și în general întreabă ce se întâmplă mâine, când ei intră în piața muncii, ce se întâmplă dacă vor să ia un credit, ce este moneda virtuală (…), care sunt avantajele monedei euro, versus leul românesc și multe multe alte întrebări.”- a declarat directorul adjunct al BNR, Mircea Mureșan.

Educație financiară, de la vârste fragede…

Întrebat de la ce vârstă trebuie să înceapă educația financiară a elevilor, acesta a răspuns: „Perfect ar fi, și nu numai în România, ci lucrul acesta se întâmplă în toată Europa, începând chiar din clasa I. Chiar de atunci este foarte bine ca prin joc, prin imagini, copiii să învețe despre bani, să știe despre ce înseamnă să cheltuiești bani. Banca Națională are și un program dedicat claselor I-IV. Deja de câțiva ani, prin eforturile unei colege de-a noastră, există o disciplină opțională la nivelul claselor I-IV, de educație financiară, există niște materiale suport foarte bune și învățătorii ne spun că și dorința părinților ca micuții să fie înscriși la acest curs este mare.”-  a declarat directorul adjunct al BNR, Mircea Mureșan.

Reprezentanții BNR au derulat, ieri, pentru a doua oară la Sfântu Gheorghe, activități cuprinse în proiectul „Să vorbim despre bani și bănci”, conferința de ieri fiind ultima din seria actuală.

„Venim a doua oară la Sfântu Gheorghe și venim cu drag. Marți am fost la Odorheiu Secuiesc, la Miercurea Ciuc și astăzi am lăsat, cu plăcere, ultima întâlnire, pentru că apoi de aici vom pleca spre București.”- a declarat ieri directorul adjunct al BNR.

În anul 2016, activitățile derulate în cadrul proiectului „Să vorbim despre bani și bănci” s-au adresat unui număr de peste 37.000 de elevi şi cadre didactice, din unităţi de învăţământ din întreaga ţară. Pentru proiectele de educație financiară destinate copiilor și tinerilor derulate în anul 2016, în mai 2017, Banca Națională a României împreună Ministerul Educației Naționale şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au câștigat marele premiu Global Inclusion Awards 2017, la Berlin, au transmis reprezentanții BNR.

Despre BNR…

BNR s-a înființat în 17 aprilie 1880 și se numără printre cele  mai vechi bănci centrale din lume, devansând bănci centrale de renume, precum Banca Japoniei, Banca Italiei, Banca Națională a Elveției, se arată în materialele de prezentare oferite de reprezentanții BNR.

„La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.- se arată pe site-ul instituției.

În prezent, Banca Națională a României își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii  nr. 312/2004.

„Instituție publică independentă, banca centrală a României este condusă de către un Consiliu de Administrație, format din 9 membri numiți de Parlament pe o perioadă de 5 ani. Președintele Consiliului de Administrație este guvernatorul Băncii Naționale a României”- se arată în materialul de prezentare amintit.

Potrivit aceleiași surse, obiectivul fundamental al BNR constă în asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Ana Ciorici Costache

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail