Patru şcoli din Sfântu Gheorghe sunt incluse în programul educaţional „Întâlnire cu energia”, lansat de GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Fundaţia ”Chance for Life” şi Ministerul Educaţiei Naţionale. În cadrul acestui program, 2400 de elevi de clasa a IV-a, din 37 de şcoli, vor afla mai multe despre sursele de energie – în general – şi despre pe utilizarea în condiţii de siguranţă a gazului natural.

 

Aflat la a opta ediţie, programul „Întâlnire cu energia” a fost lansat de GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Fundaţia Chance for Life şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Programul – iniţiat de GDF SUEZ Energy România – vizează transmiterea unui conţinut informaţional suplimentar elevilor de clasa a IV-a, despre sursele de energie în general, punând accent pe utilizarea în condiţii de siguranţă a gazului natural.

Potrivit reprezentanţilor GDF SUEZ Energy România, ediţia de anul acesta a programului se va desfăşura în 37 de şcoli din Bucureşti, Călăraşi, Galaţi (Schela şi Independenţa), Craiova, Slatina, Băicoi, Sfântu Gheorghe şi Curtea de Argeş şi aproximativ 2400 de elevi de clasa a IV-a vor participa la activităţi şi vor învăţa multe lucruri utile despre sursele de energie.

 În program sunt incluse patru şcoli din Sfântu Gheorghe: Şcoala Gimnazială „Ady Endre”, Şcoala Gimnazială „Godri Ferenc”, Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan” şi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.

În cadrul programului, angajaţii GDF SUEZ Energy România şi lectorii „Chance for Life” vor susţine două lecţii care tratează teme precum: tipurile şi sursele de energie, drumul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural, protecţia mediului înconjurător. Pentru concretizarea noţiunilor predate, ei vor utiliza un set de planşe pedagogice, filmuleţe explicative, experimente şi jocuri, punând accent pe interacţiune în procesul de predare.

Prima lecţie se va desfăşura în săptămâna 6-10 octombrie, iar cea de-a doua – în săptămâna 20-24 octombrie.

La nivelul judeţului nostru, astăzi şi mâine va fi predată prima lecţie, la cele patru şcoli, iar peste două săptămâni, va fi susținută, în paralel, cea de-a doua lecţie.

Educaţia constituie una dintre direcţiile strategice de responsabilitate socială ale GDF SUEZ Energy România, angajament demonstrat şi prin continuarea acestui program devenit deja tradiţional pentru companie, au transmis reprezentanții GDF SUEZ. ,,Acest program aduce informaţii practice despre energie, utile atât elevilor cât şi părinţilor şi cadrelor didactice. Voluntarii GDF SUEZ Energy România au astfel ocazia de a ieşi din aria lor de competenţă şi de a interacţiona cu elevii, în cadrul unor lecţii foarte interactive.’’, a declarat Eric Stab, Preşedinte Director General GDF SUEZ Energy România, conform unui comunicat de presă.

Lansat în octombrie 2007, programul „Întâlnire cu energia” s-a derulat până acum în 360 de şcoli din 26 de localităţi şi s-a adresat unui număr de peste 26.000 de elevi de clasa a IV-a. În proiect s-au implicat 120 de voluntari ai GDF SUEZ Energy România care au investit peste 2.400 de ore de voluntariat în această acţiune.

,,Întâlnire cu energia’’ face parte din platforma de responsabilitate socială a GDF SUEZ Energy România, Energie pentru fapte bune.

Puteţi afla mai multe informaţii despre program pe www.energiepentrufaptebune.ro şi pagina de Facebook www.facebook.com/energiepentrufaptebune.

 
Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail