Echipe de elevi de la clase profesionale ale unor unități de învățământ din județul Covasna și din județul Harghita au participat, ieri, la un concurs gastronomic, organizat, la Sfântu Gheorghe, de Școala Populară de Arte și Meserii. Cei mai buni participanți vor putea reprezenta România la etapa internațională, derulată anul viitor, la Veszprém (Ungaria).

. . Evenimentul a fost organizat de Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe, împreună cu Centrul de Informare „Europe Direct” și s-a derulat ieri, la sediul  Liceului Tehnologic Economic Administrativ „Berde Áron” din municipiu și a cuprins și o expoziție gastronomică.

Concursul a reunit șapte echipe, din câte cinci elevi de la clase profesionale ale unor școli din județul Covasna și Harghita, care au avut de pregătit și servit un meniu compus din cinci feluri de mâncare.

„Evenimentul este organizat de Școala Populară de Arte și Meserii și Centrul de Informare <<Europe Direct>> (…). Este vorba de un concurs între școlile profesionale din județul Harghita și din județul Covasna – am invitat și din alte județe, dar nu au reușit să vină. Participă echipe formate din câte cinci tineri, majoritatea de clasa a XI-a și a XII-a, și trebuie să gătească un meniu compus din cinci feluri, din câte o țară din Uniunea Europeană. Acest concurs este un prim pas pentru concurenți, pentru a participa la concursul internațional derulat anul viitor, la Veszprém. Noi, în această fază, vom selecta trei echipe, care la toamnă vor participa la un training (n.r.-  o pregătire), de o săptămână, iar în urma acestui training va fi selectată o singură echipă, care anul viitor va merge la Veszprém (…). A fost o onoare pentru noi și o provocare să organizăm acest concurs (…). Eu cred că pentru tineri, în cadrul acestui concurs, cea mai importantă a fost experiența și învățarea (…). Consider că această zonă are un potențial turistic foarte mare și că aceste meserii au valoare, au viitor.” – a declarat directorul Școlii Populare de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe, Gáj Nándor.

Membrii juriului – specialiști din țară, dar și din Ungaria – au ținut cont atât de gustul preparatelor, cât și de aranjarea acestora în farfurie, aranjarea mesei, organizarea, curățenia în bucătărie.

Printre jurați s-a numărat și Veres István, tânărul bucătar din Târgu Secuiesc, care participat, în urmă cu trei ani, la concursul televizat – „Top Chef”, ajungând pe locul III. După cum ne-a declarat, și-a început activitatea în bucătărie, încă de la vârsta de 10 ani, și „a crescut” în bucătărie. A studiat chiar și în Franța, la o școală de gastronomie, iar de-a lungul timpului, a lucrat în restaurante cu stele „Michelin” din mai multe țări. Veres István a afirmat că pentru a reuși în acest domeniu, este nevoie de multe calități, însă foarte importantă este ambiția și este foarte important „să iubești meseria aceasta”.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail