Elevi de la trei unități de învățământ din județul Covasna se numără pe lista celor premiați în cadrul etapei naționale a concursului „Europa în școală”.

Proiectul european intitulat „Europa în școală”, inițiat de Consiliul Europei și coordonat la nivel național de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), prin Direcția  Generală Învățământ Preuniversitar, și fiind integrat în Calendarul Activităților Educative 2014- 2015, s-a derulat în anul școlar 2014 – 2015, sub tema „Anul European al Dezvoltării”.

Proiectul –concurs  s-a desfășurat pe secțiuni și pe mai multe categorii de vârstă.

Din informațiile postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro,  reiese că în urma jurizării lucrărilor, creațiilor, la nivel național, au fost premiate și lucrări ale unor copii de la unități de învățământ din județul Covasna.

. .

La secțiunea artistică, la categoria de vârstă 4-10 ani, premiul I a fost obținut de Ovidiu Ionuț Trișcă, de la Școala Gimnazială nr. 3, Bobocea- Sita Buzăului, iar la aceeași secțiune, însă la categoria de vârstă 14-16 ani,  premiul I a fost acordat elevei Mira Maria Stroie – de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, din Întorsura Buzăului.

La secțiunea „Film/ Teatru, categoria de vârstă 14- 16 ani, premiul II a fost obținut de Minuța Roman și Ștefania Sima, de la Școala Gimnazială „Mikes Kelemen”, Zagon, județul Covasna.

Lista câștigătorilor poate fi văzută accesând accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro, secțiunea „Inspectori”- „inspector educativ” – „concurs <<Europa în școală>>.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail