Eroii n-au mai apucat să plângă
S-au închinat cu mâna stângă
În dreapta îşi ţineau dragostea de ţară
Au apucat doar să se-nchine şi să moară.

Azi trupul lor ascuns pe sub pământ
Este-n istorie Cuvânt
De rugăciune şi iubire pentru ţară
Ei au ştiut doar să se-nchine şi să moară.

Cu gândul la copii şi la părinţi
Au murmurat Cuvântul către sfinţi
Simţind că nu e rană să te doară
Mai tare decât dragoste de ţară.
. .

Eroii noştri dorm cuminţi
Au apucat doar să se-nchine şi să moară.
Eroii nu mai au nevoi
Eroii ne mai au pe noi.

Cât mai trăim să nu-i uităm
Un semn de dragoste doar să le dăm.
Eroii nu mai au nevoi
Eroii ne mai au pe noi…

Versuri: Aurel Anghel, ”Eroii”

 

La două zile după Ziua Eroilor, 17 elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Voinești, însoțiți de profesoarele Adriana Bota și Florentina Teacă, au pornit într-o excursie pe urmele Eroilor Neamului.

După o oprire la Cascada Putnei, grupul a făcut un scurt popas în localitatea Câmpuri, la căsuța în care a trăit Moș Ion Roată, intrat în istorie ca o legendă. Înzestrat nativ cu o minte ageră și o judecată dreaptă, fiind cunoscut ca un om cinstit, dar „cu gâdilici la limbă”, a fost singurul țăran care a cunoscut sărutarea domnească. A avut cu adevărat o apariție meteorică pe scena istorică a țării, fiind ales, cu unanimitate de voturi, deputat fruntaș al județului Putna în Divanul ad-hoc al Moldovei.

Elevii au fost emoționați atunci când au vizitat Mausoleul de la Mărăști. Mausoleul a fost ridicat pe locul unde s-a dat bătălia din 9-17 iulie 1917 şi face parte, alături de alte obiective istorice, din Câmpul istoric de la Mărăşti (satul Mărăşti a fost distrus în întregime în timpul luptelor şi refăcut după război).

La subsolul mausoleului se află criptele în care sunt depuse osemintele militarilor români, ruşi şi germani, participanţi la Primul Război Mondial, în total 5.342 de eroi (numai 116 români şi 126 germani sunt identificaţi). Alături de aceştia, subsolul mai adăposteşte şi criptele în care sunt înhumaţi ofiţerii români căzuţi în bătălia de la Mărăşti. Ulterior, aici au fost depuse sarcofagul mareşalului Alexandru Averescu şi criptele generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu. În incinta mausoleului există şi un muzeu în care se păstrează trofee militare, hărţi, documente, fotografii.

Mausoleul de la Mărășești a fost următoarea destinație a tinerilor excursioniști covăsneni. La altarul aflat lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, cel care a zis acum un veac „Pe aici nu se trece”, aceștia au aprins lumânări pentru odihna veșnică a Eroilor Neamului, cu gândul la străbunicii lor căzuți pe câmpul de luptă. Printre cele mai importante monumente din Europa, Mausoleul Eroilor de la Mărășeșt a fost ridicat în memoria eroilor care au luptat în Primul Război Mondial când, deși inferioare numeric, trupele române au reușit să respingă atacul trupelor germane. Prețul acestei victorii a fost de 480 de ofițeri și peste 21000 de soldați români. Ostașii căzuți în acea zi au fost înmormântați în viile moșierului Ulise Negropontes, pentru ca în 1924 să fie reînhumați, în prezența Reginei Maria, în criptele viitorului monument. În cele 163 de cripte (154 cripte individuale și 9 cripte comune) din cele 18 culoare ale monumentului sunt îngropați 5073 de soldați și ofițeri. Se spune că Mausoleul Eroilor de la Mărășesti impune un respect atât de mare, încât însuși Adolf Hitler, în momentul în care aviația aliaților bombarda Valea Prahovei și amenința Moldova, i-ar fi cerut Mareșalului Antonescu să trimită la Mărășesti două subunități de antiaeriană care să apere monumentul.

***

Excursia face parte din activitățile proiectului „Noi, cei de mâine…” al Asociației Cultural Creștine „Justinian Teculescu” din Covasna.

Proiectul „Noi, cei de mâine…” se vrea o investiție în viitorul copiilor noștri. Excursiile prin țară prevăzute în acest proiect, prin locuri încărcate de istorie, au ca scop atragerea elevilor spre istoria și geografia țării,  apropierea de valorile naționale, culturale și tradiționale. Copiii beneficiază de o lărgire a orizontului lor cultural şi spiritual, dezvoltarea personalității și a simțului responsabilității față de valorile neamului. Toate activitățile proiectului au ca obiectiv comun „investiția în viitor”, căci educația copiilor noștri este importantă pentru noi.

Parteneri: Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Covasna; Asociația GRIT

Proiect realizat cu sprijinul orașului Covasna

 

prof. Florentina Teacă,

Vicepreședintele filialei Covasna a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail