Un grup de elevi, de la specializarea Frizer-coafor”,  de la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, împreună doamna prof. de instruire practică, au mers ieri în vizită la Căminul Zathureczky Berta” din municipiu. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui frumos parteneriat încheiat între cele două instituții. . .

Patru elevi din clasa a XI-a F – „Frizer-coafor” de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Alina Cimpoi, Loredana Cordaș, Demeter Orsi și Andrei Cristian Androne, însoţiți de profesoara Constanţa Munteanu, au petrecut ieri câteva ore în compania persoanelor vârstnice de la Căminul „Zathureczky Berta”, cărora le-au oferit servicii de coafură, dar și de manichiură.

În cadrul parteneriatului încheiat între Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe şi Căminul „Zathureczky Berta” din municipiu, astfel de activități se derulează frecvent și sunt benefice ambelor instituții.

„Avem încheiat parteneriatul cu  Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” de câțiva ani buni, iar vârstnicii așteaptă tot timpul vizita elevilor și cadrelor didactice (…). Consider că parteneriatul este binevenit și că activitățile derulate în cadrul acestuia sunt importante, deoarece este un punct forte socializarea și se creează o punte de legătură între generații”, a spus directorul Căminului „Zathureczky Berta”, Klárik Mária.

Un dar de suflet, de sărbători…

Data pentru derularea acțiunii de ieri a fost aleasă special în preajma sărbătorilor: „Ne-am gândit ca acțiunea de astăzi să fie și un dar, un dar de suflet pe care să îl oferim beneficiarilor Căminului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă”, a spus prof. Constanța Munteanu.

Evenimentul a fost unul așteptat și primit cu bucurie atât de către beneficiarii Căminului, cât și de către elevi: „ Mi se pare o idee foarte bună, în primul rând pentru că putem să facem o bucurie și în al doilea rând pentru că noi, elevii, acumulăm experiență, învățăm lucruri noi”, ne-a spus elevul Andrei Cristian Androne.

„Mă bucur foarte mult când primim vizita acestor elevi și cadre didactice. Mi se pare foarte frumoasă această inițiativă”, ne-a spus una dintre locatarele Căminului.

**

Din structura Căminului „Zathureczky Berta” face parte Căminul pentru persoane vârstnice, Centrul „Respiro” și Centrul de zi. Potrivit directorului instituției, structura funcționează la capacitate maximă.  „În momentul de față 31 de persoane în centrul rezidențial  și 17 persoane, la Centrul de zi, deci avem în total 48 de persoane, în momentul de față, în structură. Lucrăm cu capacitate maximă. La Centrul de zi mai avem doar un loc, iar pe lista de așteptare sunt acum 82 de persoane, la Cămin”, a spus doamna director Klárik Mária.

 

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail