Zi de zi mijloacele de informare în masă transmit știri care de care mai abracadabrante despre viața social-politică din România. Unele dintre ele, numite și „bombă”, sunt chiar șocante sau „de senzație”, menite să „afecteze emoțional”, dar și să ridice ratingul televiziunilor. Ele sunt rostogolite pe la toate posturile TV, repetate și discutate/ disecate de către specialiști din varii domenii: psihologi, educatori, reprezentanți ai autorităților, politologi etc., apoi, după un timp, intră în conul de umbră al uitării și doar din când în când cineva își mai amintește de ele, căci din urmă se tot înghesuie altele, într-un șir nesfârșit, să intre în atenția privitorului ori a ascultătorului, faptele fiind relatate și la posturile de radio.
Astăzi am ales două asemenea evenimente nedorite, cu scopul de a sublinia calitatea slabă a educației din țara noastră și, drept consecință, atitudinea nedemnă a unor semeni de-ai noștri care nu-și pot stăpâni instinctele animalice încă dominante în caracterul lor.
Într-una din zile ne-a fost dat să vedem, prin intermediul TV, o scenă filmată cu telefonul mobil într-o familie, am zice noi, de joasă speță. Protagoniștii: tatăl, mama și trei copii minori. Tatăl, probabil se distra filmând, se amuza privind cum copiii aruncau cu diverse obiecte în mama așezată pe un pat, aruncau râzând obiectele spre mama lor, fără să le pese că o răneau. La un moment, băiatul mai mare a început s-o lovească în cap cu un băț și, deși femeia striga de durere, tatăl privea pasiv și râdea. O scenă de familie oripilantă, care ne demonstrează cât de jos poate cădea în comportamentul său ființa umană insuficient educată. Fără îndoială, aici este vorba despre lipsa de educație a părinților, care se răsfrânge asupra copiilor, care copii, în cele mai multe cazuri, își însușesc și imită conduita părinților; dacă tatăl se îmbată și o ia la bătaie pe mama, văzând aceasta, copiii vor considera că acesta este un lucru firesc, deci vor proceda și ei la fel pe măsură ce cresc.
Un alt caz relatat de mass-media: Într-un părculeț din orașul Hunedoara, doi copii (de 7 și 13 ani) se iau la harță. Brusc apare tatăl unuia dintre ei, se repede la copilul mai mare, îl ridică în aer și-l trântește de pământ, apoi se duce la propriul fiu și-l lovește și pe acesta. Cel trântit la pământ nu se mai ridică și este dus cu salvarea la spital. Ulterior tatăl bătăuș este dus la Poliție. Fiind anchetat, plânge și zice că-și regretă fapta săvârșită într-un moment de furie. Și în acest caz, lipsa de educație scoate în evidență „monstrul” din om.
Din nefericire, acestea nu sunt cazuri izolate, căci zilnic „Buletinele de știri” ne aduc la cunoștință tot felul de întâmplări de speriat: jafuri, violuri, înjunghieri, crime, bătăi între clanuri, agresiuni în trafic, hoții și înșelăciuni, spargeri de bancomate etc., urcând spre vârfurile Puterii, unde acestea se manifestă într-o formă mai „evoluată”, cu protagoniști în costume de lux, cu cravată sau papion, și mașini pe măsură. Aici faptele poartă alte nume: corupție, fraudare de voturi sau bani, scandaluri politice, mega-tunuri prin afaceri cu Statul și altele.
Toate acestea, atât situațiile din treapta de jos cât și cele din treapta de sus, denotă un singur lucru: lipsa de educație, care duce la un nivel moral scăzut. De ani de zile se tot vorbește despre situația dezastruoasă din sistemul de învățământ românesc, însă mare lucru nu s-a prea făcut pentru a ridica poporul (prin educație) la un standard de viață mai înalt. Pentru cei care sunt gata să mă contrazică, s-ar cuveni câteva întrebări: Câte universități are România? Care este procentul de alfabetizare al cetățenilor români? Care este procentul celor care au terminat studiile superioare, în raport cu populația țării? Câte premii Nobel au românii? Care este capacitatea noastră de a genera și transmite cunoaștere? etc.
Aceste întrebări sunt inspirate de sursă parvenită chiar azi prin Internet: un mesaj e-mail (din 5 februarie 2021) cu titlul „Un adevăr…”, de Marin Radu. Materialul respectiv include o statistică extrem de interesantă, referitoare la Educație. Textul conține răspunsurile la două întrebări principale: De ce sunt evreii atât de puternici? și De ce sunt musulmanii atât de lipsiți de putere? Răspunsurile la ambele întrebări ține de nivelul educației. Argumentarea o reprezintă o comparație între cele două lumi. Spre exemplificare vom reda doar câteva dintre argumente. Raportat la număr, există 14 milioane de evrei în lume, și totuși: „În ultimii 105 ani, 14 milioane de evrei au câștigat 180 de premii Nobel, în timp ce doar trei premii Nobel au fost câștigate de 1,4 miliarde de musulmani (cu excepția celor pentru Pace)”, după cum reiese din textul în discuție. Sunt redate numele unor astfel de personalități (evrei) care au jucat un rol extrem de important în viața socială și științifică de pe planeta noastră. În continuare se fac comparații între lumea creștină și cea musulmană, de exemplu cu referire la alfabetizare și universități: „Aprox. 40 la sută din „alfabetizații” lumii creștine au absolvit o universitate, în timp ce doar doi la sută din cei ai lumii musulmane au studii superioare.”
Nu intrăm în detalii, ci trecem direct la răspunsul dat în text la întrebarea „De ce sunt musulmanii lipsiți de putere?” Pentru că: nu produc cunoștințe, nu difuzează cunoștințe, nu aplică cunoștințele. Concluzia este una singură, în viziunea autorului: lipsa educației!! „Iar viitorul aparține societăților bazate pe cunoaștere.”
Lăsăm cititorilor plăcerea de a medita și comenta pe marginea temei și asupra situației din sistemul nostru de învățământ în acest sens, căci, după cum vedem, lipsa unei educații sănătoase la nivel național duce la situațiile descrise în introducerea la acest comentariu. Popoarele care au știut să investească în Educație au progresat enorm. Priviți ce se întâmplă acum „în stare de pandemie”, când majoritatea economiilor lumii au de suferit, cei pregătiți își dublează profiturile, respectiv producătorii de vaccinuri. De ce unii pot și noi nu putem?! Poate că această întrebare ar trebui să și-o pună în fiecare zi conducătorii noștri, cei care ne hotărăsc destinele…
Mihai Trifoi
