Tineretul Maltez din Sfântu Gheorghe a anunțat demararea unei campanii în folosul copiilor care provin din familii fără posibilități materiale. „Educația e șansa”- este titlul acestei acțiuni, iar persoanele care doresc să se implice sunt invitate să achiziționeze și să doneze rechizite în cutiile special amenajate de tinerii voluntari.

„A sosit luna septembrie, copiii și părinții se pregătesc din plin pentru începutul anului școlar. În papetăriile orașului vizitatorii încep să sosească, deoarece este foarte important ca elevii să beneficieze de tot ce este util și necesar în orele de curs: caiete, creioane, creioane cerate, radiere… Însă există si familii care nu au posibilitatea de a cumpăra rechizitele necesare. Ajutorul TĂU poate fi definitoriu în educația copiilor proveniți din aceste familii cu situație financiară grea!”- au transmis reprezentanții Tineretului Maltez din Sfântu Gheorghe. Potrivit acestora, campania se derulează începând de mâine, 4 septembrie, și până în 11 septembrie. În acest timp, cei care doresc, pot susține acțiunea vizitând papetăriile ZENIT (din magazinul Șugaș, etajul al treilea) sau HU-OR (din strada Bánki Dónát nr.24), cumpărând câteva rechizite în plus și donând aceste rechizite, punându-le în cutiile aflate în fața celor două magazine, au informat voluntarii Tineretului Maltez din Sfântu Gheorghe.

Tineretul Maltez din Sfântu Gheorghe este parte a Serviciului de Ajutor Maltez în România (SAMR). SAMR este o asociaţie non-profit cu sediul central la Cluj-Napoca.

„ De 25 de ani, prin intermediul a 17 filiale şi sucursale în ţară, derulăm programe în beneficiul celor aflaţi în nevoie – vârstnici, bolnavi, persoane cu dizabilități şi alte grupuri vulnerabile. 1200 de voluntari se implică în mod constant pentru a-i ajuta să ducă o viaţă demnă, fără distincţie de etnie, religie, sex sau apartenenţă politică.-”  se arată pe pagina www.maltez.ro.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail