Spre deosebire de celelalte eparhii din cadrul Patriarhiei Române, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a îndeplinit şi îndeplineşte funcţii şi rosturi specifice, izvorâte din contextul etnic şi confesional specific existent în sud-estul Transilvaniei. Astfel pe lângă funcţiunile confesionale, care au fost şi rămân prioritare, tânăra episcopie se constituie într-un factor principal de asigurarea coeziunii sociale, de stimulare a vieţii comunitare şi a acţiunii civice. Funcţia culturală a Episcopiei s-a concretizat şi se manifestă prin sprijinirea înfiinţării şi funcţionării instituţiilor muzeale, a învăţământului în limba română, a publicaţiilor laice şi bisericeşti ş.a. Din iniţiativa I. P. S. Ioan Selejan, în anul 1999 a început editarea revistei de spiritualitate ortodoxă a Episcopiei Covasnei şi Harghitei, Grai românesc, ca o nouă şi necesară modalitate a Sfintei Eparhii de a-şi împlini binecuvântatele sale rosturi duhovniceşti. Cu binecuvântarea P.S. Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, începând cu numărul 1 (70)/ 2016, revista apare într-un nou format (A4).
Cu binecuvântarea I.P.S. Ioan, în luna iulie 2001 au fost întreprinse demersurile pentru înfiinţarea Editurii Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. Pe baza documentaţiei depuse, în acest sens, Centrul Naţional I.S.B.N.-I.S.S.N.-C.I.P., din cadrul Bibliotecii Naţionale a României a avizat înregistrarea Editurii Grai Românesc şi funcţionarea acesteia conform prevederilor legale. Editura funcţionează în cadrul Centrului Eparhial din Miercurea-Ciuc, str. Patriarh Miron Cristea nr. 5, iar redacţia la Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, str. Miko Imre nr. 2, Directorul Editurii este P.S. Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, iar redactori sunt: pr. dr. Sebastian Pârvu, dr. Ioan Lăcătuşu şi Erich-Mihail Broanăr.
Împreună cu Editura Eurocarpatica, a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Editura Grai Românesc are ca obiectiv „să editeze cu prioritate lucrări privind istoria, cultura şi spiritualitatea românească şi convieţuirea interetnică din sud-estul Transilvaniei, indiferent de domiciliul autorilor, precum şi volume ce poartă semnătura unor intelectuali din Arcul Intracarpatic”. La cele două edituri, precum şi la editurile partenere Angvstia a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Arcuş a Centrului de Cultură Arcuş, România pur şi simplu şi Ştefadina din Bucureşti, Magic Print din Oneşti ş.a., în cei peste 15 ani de activitate, au văzut lumina tiparului peste 200 de volume şi publicaţii de istorie bisericească şi laică, teologie ortodoxă, etnografie, demografie, sociologie, pedagogie, memorialistică, volume de proză şi poezie, monografii ş.a. Volumele apărute în această perioadă la Grai Românesc şi Eurocarpatica şi la editurile partenere, cu binecuvântarea I.P.S. Arhiepiscop Ioan Selejan, acum mitropolit al Banatului, şi a PS Andrei Episcopul Covasnei şi Harghitei, cu participarea directă a redactorilor acesteia, poartă numele unor distinse personalităţi, membri ai Academiei Române, cadre didactice universitare, cercetători, muzeografi, arhivişti, dar şi a mai multor profesori, preoţi şi alţi intelectuali din judeţele Covasna şi Harghita.
Un loc aparte îl constituie iniţiativa Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, sub patronajul ierarhilor locului, de a cinsti pe intelectualii români care, prin activitatea lor, au contribuit la cunoaşterea şi promovarea tradiţiilor şi valorilor din această zonă geografică şi istorică, şi care s-au remarcat prin desfăşurarea unei apreciate activităţi culturale şi ştiinţifice de real interes public.
La editurile Grai Românesc şi Eurocarpatica au apărut câteva lucrări de referinţă pentru istoria şi cultura românească din sud-estul Tranilvaniei, dintre care amintim: Românii din Covasna şi Harghita, de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Violeta Pătrunjel, Miercurea-Ciuc, 2003, volum apărut cu binecuvântarea, sprijinul şi coordonarea P.S. Ioan Selejan; O candelă în Carpaţi – 15 ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, tipărită cu binecuvântarea, sprijinul şi coordonarea IPS Ioan Selejan, îngrijitorii ediţiei: Ioan Lăcătuşu, Nicoleta Ploşnea, 2010; Etnomuzeografie transilvană Muzeul „Asociaţiunii” (1905-1950), de Ana Grama, 2010; Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita, de Nicolae Bucur şi Constantin Catrina, 2012; Nicolae Iorga despre secui şi rostul lor între români, coordonator Ioan Lăcătuşu, 2014; Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei. 20 de ani în slujba lui Dumnezeu şi a neamului românesc, ediţie îngrijită de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, 2014; Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei volum apărut cu binecuvântarea, sprijinul şi coordonarea P.S.Andrei Episcopul Covasnei şi Harghitei, 2015, Repere identitare româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, de Ioan Lăcătuşu şi Erich-Mihail Broanăr, Editura Eurocarpatica, 2015; Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş în slujba dăinuirii neamului românesc din Transilvania. FCRCHM 2005-2015, ediţie îngrijită de Ioan Sabău-Pop şi Ioan Lăcătuşu, 2015 ş. a La aceleaşi edituri au apărut lucrările de doctorat ale unor cercetători din zonă precum: Nicoleta Ploşnea, Costel-Cristian Lazăr, Sebatian Pârvu, Ciprian Staicu ş.a. În acelaşi timp, împreună cu Editura Eurocarpatica, Editura Grai Românesc a stimulat apariţia unor publicaţii locale şi regionale editate de instituţiile şi asociaţiile culturale şi civice din cele două judeţe. Angvstia, Buletinul Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”, Sangidava, ASTRA Buzăul Ardelean, Acta Carpatica, Buletinul informativ al Asociaţiei Justinian Teculescu (serie nouă), The Albatross, Focus, Accente ş.a.
Editura îşi propune ca şi viitoarele apariţii să constituie tot atâtea popasuri duhovniceşti dedicate unor evenimente importante din viaţa Eparhiei şi a comunităţilor româneşti din Arcul Intracarpatic. Adresându-se unui public ţintă format deopotrivă din clerici şi laici, iubitori de credinţă strămoşească şi cultură românească, Editura Grai Românesc va păstra programul său editorial, promovând linia şaguniană a publicaţiilor bisericeşti ardelene, având permanent spiritul treaz la problemele vremii, prin sincronizare cu lumea dinamică în care trăim.
La început de mileniu trei, într-o lume secularizată, preocupată de problemele materiale şi agresată la tot pasul de nonvalori şi nedreptăţi la care, pentru credincioşii români din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, se adaugă neliniştile şi frustrările legate de păstrarea şi afirmarea identităţii culturale, lingvistice şi confesionale, printr-o temeinică înţelegere a „semnelor timpului”, Editura . . Grai românesc va încerca să răspundă multiplelor întrebări privind condiţia şi destinul de creştini ortodocşi şi de români trăitori în această parte de ţară, cu specificul său multietnic şi pluriconfesional.
Deoarece cele mai multe dintre volumele editate au fost tipărite în tiraje mici şi nu au fost incluse în reţelele naţionale de distribuire a cărţilor, începând din luna mai 2010 s-a trecut la transferul lor în spaţiul virtual, astfel că în prezent majoritatea acestora pot fi consultate şi pe Internet, pe site-urile Centrului European de Studii Covasna-Harghita: www.eurocarpatica.ro şi www.arhiva.eurocarpatica.ro.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU