„Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
M. Sadoveanu
Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din orașul Întorsura Buzăului au aniversat, vineri 28 noiembrie, 96 de ani de la realizarea Marii Uniri. Manifestarile, dedicate acestui moment, au fost reunite sub un titlu sugestiv: „Inima României bate pretutindeni”.
Proiectul, aflat la cea de a doua ediție, și-a propus să îndrume elevii şcolilor participante să contribuie la promovarea ideii de păstrare şi afirmare a identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase în rândul românilor din emigraţie, conform standardelor internaţionale în materie şi întărirea legăturilor dintre elevii noştri şi cei din comunităţile româneşti de peste hotare.
. .
Prezentatoarea acestui spectacol, eleva Mădălina Georgiana Marin din clasa a X-a B1, a invitat pentru început spectatorii de toate vârstele să participe la momentul solemn de intonare a Imnului Național al României, primul moment din lista manifestărilor din acest proiect.
Elevele Dorina Tohănean și Roxana Tonie au pregătit un discurs despre însemnătatea Zilei Naționale a României pornind de la importanța unității naționale concretizată în istorie prin domnia lui Mihai Viteazu, a semnificaţiei zilelor de 1 Decembrie 1918 şi 24 Ianuarie 1859 şi a consecinţelor acestor acte istorice înfăptuite atunci, asupra poporului român.
Programul a continuat cu concursul de prezentări Power Point intitulat „Inima României bate pretutindeni”. Elevii participanți au identificat parteneri – elevi de origine română din străinătate – cu care ulterior au susținut dialoguri interculturale prin intermediul reţelelor de socializare. Folosind informațiile primite, concurenții au realizat pentru public, descrieri impresionante ale vieții tinerilor români din diaspora. Dar, mai mult de atât, au oferit la rândul lor, tinerilor aflați departe de țara natală surse de informaţii, care să-i aducă mai aproape de rădăcinile neamului, ale familiei, şi totodată le-au oferit posibilitatea să se întoarcă, măcar în gând, în oraşul unde şi-au lăsat cei mai buni prieteni, pe uliţele unde se jucau cândva, în casa bunicilor sau să fie din nou elevi în şcoala noastră pentru câteva clipe și, poate, astfel, un motiv în plus să afirme cu mândrie: ,,De acolo vin eu!”
Elevul Gal Mihai din clasa a XII-a, câștigător al premiului întâi, a impresionat publicul prin perspectiva abordată în cadrul prezentării, fiind el însuși un tânăr care a studiat în Spania, și care s-a întors în țară dorindu-și să trăiască românește.
Prezentarea interactivă a elevei Mădălina Marin și-a propus să ofere publicului prezent oportunitatea de a reflecta asupra valorilor noastre, deopotrivă personale, cât şi colective, dar și posibilitatea de a redescoperi virtuţiile, credinţele şi oamenii care ne-au deschis minţile şi sufletele.
Un bun exemplu de patriotism au dat și dansatorii ansamblului „Junii Întorsureni”, îndrumați de domnul instructor Mazăre Ciprian. Mândri că sunt români și dornici de a fi mesagerii culturii tradiționale de Ziua României, aceștia au îmbrăcat straiele de sărbătoare și prin dansurile lor, prin eleganța, armonia și vigoarea mișcărilor au amintit despre trecutul poporului roman, despre originile sale, despre devenirea noastră pe acest pământ. Le-au fost alături soliștii de muzică populară Florina Covaci și Iulian Bobeş.
În ansamblu, echipa de proiect, formată din directorii celor două instituții, prof. Maria Badiu și prof. Petruța Modroiu, profesorii Camelia Mantaroșie și Petruța Cristea și eleva Mădălina Marin, poate afirma că e plăcut să vezi cum o întreagă echipă pedagogică își unește efortuturile pentru a nu se abate de la făgașul său, pentru a-și păstra în continuare rolul de formator de oameni, mizând pe păstrarea tradițiilor și obiceiurilor care îi definesc elevii, cu alte cuvine pe conservarea spiritului național.
Prof. documentarist
Camelia Mantaroșie