. . Cel puţin la această concluzie au ajuns patronii unei pensiuni din Zăbala, care au fost descoperiţi de către inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Covasna că foloseau salamul şi slănina rămase de la un grup, pentru a-l hrăni pe următorul.

Potrivit unui comunicat de presă remis de CJPC Covasna, în luna iulie au fost efectuate mai multe controale în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la prestarea serviciilor de cazare turistică pentru adulţi şi copii.

s-au controlat atât pensiuni cât şi hoteluri şi tabere pentru tineri, unde s-au aplicat un număr de 16 sancţiuni contravenţionale pentru abateri ca lipsă certificat de clasificare, lipsa afişării fişei anexă la certificat, lipsă afişare tarife maximale, lipsa afişării mesajului PRO NATURA, lipsa afişării listei cu serviciile suplimentare oferite consumatorilor, lipsă informaţii în limba română sau produse cu termenul de valabilitate depăşit.

„La o pensiune din comuna Zăbala se refoloseau produsele din carne, astfel că salamul şi slănina feliată rămasă de la un grup se congela pentru a fi refolosite la următoarele grupuri de tineri. La pensiuni din Tălişoara şi Micloşoara s-au constatat mai multe abateri, printre care şi folosirea de produse expirate. O pensiune din Micfalău funcţiona fără a obţine autorizaţiile legale şi fără a avea certificatul de clasificare, şi mai multe pensiuni din Sfântu Gheorghe, bixad, covasna, filia, Târgu Secuiesc, Chichiş, comandău, estelnic, etc., au fost sancţionate pentru lipsa informaţiilor obligatorii necesare unităţilor de cazare turistică”, se arată în comunicatul de presă.

Tot în cadrul aceleiaşi luni, inspectorii CJPC au verificat taximetriştii din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului şi Covasna. Pentru abaterile constatate – lipsă verificare metrologică a aparatelor de taximetrie; lipsă ecuson cu nume şi fotografie ştampilată de primărie; lipsă afişare tarife aprobate de primărie; publicitate ilegală afişată pe caroseria autovehiculelor prin lipirea de autocolante (asigurări auto, reclamă la publicaţii, SIC, etc.) – s-au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale.

Controalele au fost efectuate în colaborare cu IPJ Covasna – Serviciul Circulaţie Rutieră, potrivit informaţiilor oferite.

M.D.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail