Două echipe din județul Covasna au fost premiate la un festival gastronomic internațional desfășurat recent, în Ungaria, la Kistarcsa.
Desfășurat la începutul acestei luni, sub forma unui concurs, festivalul a reunit 19 echipe, printre care două din România (din Turia și din Vâlcele).
Echipa din Turia, pe locul I, trei ani la rând
Obișnuiți cu evenimentele gastronomice – atât în calitate de oaspeți, cât și în calitate de gazde, membrii echipei din Turia au obținut, pentru al treilea an la rând, cel mai mare punctaj acordat la Festivalul de la Kistarcsa.
„Noi avem o echipă care participă la festivaluri gastronomice și de păstrarea tradițiilor, o echipă de opt personae, cu care mergem și la festivaluri internaționale. De fapt, în 2015, am obținut și Premiul pentru echipa din România care a avut cele mai multe participări la festivaluri internaționale.”- a spus primarul comunei Turia, Daragus Attila.
La Kistarcsa, echipa din Turia s-a prezentat cu o mulțime de preparate și elemente de decor.
„Acum, la Kistarcsa, am participat la un festival gastronomic de tipul <<Pomana Porcului>> (…). Ne-am pregătit pentru acest eveniment… luat cu bunătăți, dar și foarte multe elemente de decor (…). Am dus trei tipuri de cârnați, am făcut caltaboși, sângerete, tobă, specialități din zonă (…) și multe, multe, alte preparate (…). Cel mai apreciat element de pe masa noastră a fost, în opinia mea, cel mai apreciat de pe masa noastră a fost… porcul – din cârnați. Am luat un buștean șlefuit, l-am <<îmbrăcat>> cu cârnați, iar capul pocului pe care l-am primit acolo, a fost așezat pe masă, pentru a fi capul porcului din cârnați (…). Ne-am prezentat îmbrăcați în costume tradiționale, am prezentat cântece, trebuie să prezinți multe lucruri ca să poți lua punctaj maxim la fiecare categorie (…). Acolo participă bucătari cu experiență, premiați, chefi bucătari. A fost foarte frumos! Am obținut cel mai mare punctaj – și o cupă transmisibilă, care an de an, ajunge la echipa câștigătoare. Noi, trei ani la rând am obținut cel mai mare punctaj (…). Au participat 19 echipe, din Ucraina, Croația, Ungaria, România…”- a spus, ieri, Daragus Attila, care a menționat că Turia a participat cu echipa sa la toate cele șase ediții ale festivalului din Kistarcsa și a obținut diverse premii.
Vâlcelenii, premiați pentru bucate și pentru ospitalitate
Premiată a fost și echipa comunei Vâlcele, care anul acesta participat la festivalul de la Kistarcsa, cu cinci membri, reprezentanți ai Primăriei.
„Echipa a fost formată din cinci membri, printre care domnul primar al comunei Vâlcele, eu și încă trei persoane. Ne-am prezentat cu produse de la noi din zonă, cu pâine de casă, cu brânză telemea, zacuscă, dar și cu slănină, cu jumări, cu tobă, caltaboș, dar și cu pălincă și chimion secuiesc. În plus, din porcul pe care l-am primit acolo, am pregătit bunătăți – cârnați, jumări și alte preparate, iar la final am obținut <<Premiul pentru cea mai ospitalieră, serviabilă echipă>>. (…). A fost un festival frumos!” – a spus ieri viceprimarul comunei Vâlcele, Nicolaie Cucu. La ediția de anul trecut a acestui festival, echipa din Vâlcele a obținut „Premiul pentru cea mai tradițională echipă”.
Potrivit acestuia, comuna Vâlcele va fi reprezentată și la Festivalul Internațional „ Pomana Porcului®” ce va avea loc la Balvanyos, în perioada 24 – 26 februarie (a.c.).
Echipe din România și din Ungaria, așteptate la „Pomana Porcului®”, la Balvanyos
aflat la cea de-a XII-a ediție, festivalul gastronomic internațional „Pomana Porcului®, derulat între 24 și 26 februarie (a.c.), va aduce la Băile Balvanyos 19 echipe, din țară și din Ungaria, a spus ieri Daragus Attila, care este și vicepreședintele Asociaţiei Naționale de Turism Rural şi Ecologic (ANTREC).
„Vor veni și persoane din Kistarcsa, nu știm cu ce s-au pregătit. Vor participa, în total, 19 echipe (…). Vrem ca toată lumea să se simtă bine!”- a spus Daragus Attila.
Echipele, compuse din maxim patru membri, în special bucătari amatori, vor trebui să pregătească diverse preparate de porc, după obiceiurile zonei din care provin, după care se vor prezenta în faţa juriului.
Organizatorii vor asigura cazare şi masă în perioada 24-26 februarie 2017 (pentru membrii echipelor – maxim patru persoane); porcul viu; paie pentru pârlit; o masă de lucru pentru fiecare echipă, un ceaun de 40 de litri, vase, apă caldă şi un aragaz; iar concurenții vor trebui să aducă maşina de tocat carne (manuală), maşina de umplut cârnaţi (manuală), maţe de porc, mirodenii, cuţite, un drapel sau o stemă a localităţii pe care o reprezintă, o gustare cu pălincă sau ţuică, o faţă de masă tradiţională şi elemente de decorare a mesei.
Evenimentul va debuta în 24 februarie (a.c.), cu prezentarea şi înregistrarea echipelor la Complexul „Cetate” din Băile Balvanyos, după care va urma tragerea la sorţi a echipelor. Conform regulamentului, fiecare două echipe vor primi un porc pe care-l vor sacrifica şi curăţa împreună și apoi îl vor împărți frăţeşte şi vor prelucra carnea, separat. Se vor pregăti preparate tradiţionale de iarnă.
A doua zi, în 25 februarie (a.c.), va avea loc defilarea echipelor, în portul popular, după care va începe concursul propriu – zis, urmat de premiere, masă festivă și un foc de artificii.
Festivalul se va desfășura în organizarea Primăriei comunei Turia, Asociaţiei Naționale de Turism Rural şi Ecologic (ANTREC) și cu sprijinul Consiliului Județean Covasna – conform afișului evenimentului.
Înscrieri la Festivalul gastronomic internațional derulat din septembrie
Daragus Attila a menționat că în luna septembrie (a.c.), în cadrul Zilelor comunei Turia se va derula un alt festival gastronomic, a cărui organizare este o tradiţie și la care deja s-au anunțat participanți care se vor întrece în prepararea bulzului și a altor preparate, în aer liber.
„La festivalul organizat în prima săptămână din septembrie, în cadrul Zilelor comunei Turia am început deja înscrierile și au început să sosească primele confirmări de participare.”- a spus primarul Daragus Attila. El a menționat că atât festivalul „Pomana Porcului®”, cât și cel programat pentru luna septembrie, urmăresc prezentarea și păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor gastronomice, dar și promovarea zonei în care se desfășoară și atragerea de turiști.
„Prin aceste evenimente, promovăm gastronomia, dar și atracțiile turistice din localitățile Turia, Balvanyos, din județ, dar aceste festivaluri reprezintă și un bun prilej de a promova porturile populare, tradițiile locale (…)” – a spus primarul Daragus Attila.
Ana Ciorici Costache