Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe participă la cea de-a XXI-a ediție a Forumului Naţional de Dezbateri Academice pentru liceeni, cea mai importantă competiţie de profil din ţară, desfășurată zilele acestea, la Timișoara.

 Forumul Național de Dezbateri Academice  pentru elevii de liceu este organizat anual în cadrul Asociației Române de Dezbateri Oratorie și Retorică (ARDOR). Ediția de anul acesta se desfășoară în perioada 25-30 august (a.c.).

Conform informațiilor postate de organizatori, online, (www.facebook.com – Forumul Național de Dezbateri Academice pentru elevi – 2015), ”evenimentul are atât o latură competitivă, cât și una educațională. În urma competiției se stabilesc campionii naționali la dezbateri, iar partea educațională constă în traininguri și workshopuri tematice la care elevii pot participa”.

Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe va participa și la ediția de anul acesta, cu două echipe – formate din elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe şi din elevi ai Liceului „Korosi Csoma Sandor”, din Covasna. Delegația va fi condusă de Simina Gheorghincă, din Sfântu Gheorghe, o tânără cu multă experiență în domeniul dezbaterilor academice, a declarat, ieri, coordonatorul Clubului de Dezbateri – din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu.

„Și anul acesta, Sfântu Gheorghe are reprezentanți la Campionatul național de dezbateri pentru elevi, locul în care se decid campionii României de anul acesta. Avem două echipe participante, este vorba despre echipa compusă din Ingrid Rusu, Răzvan Todoran și Robert Grecu și despre echipa formată din Ionuț Profiroiu, Ștefan Iftimie și Sergiu Condrea. Cele două echipe vor fi însoțite de Simina Gheorghincă, tânăra căreia îi mulțumesc în mod deosebit pentru ajutorul din această vară și din ultimii ani de când a terminat Liceul, dar care își alocă în continuare destul de mult timp pentru Clubul de Dezbateri – din Sfântu Gheorghe și asta nu poate decât să mă bucure și să ne bucure, pentru că într-adevăr, ideea este ca persoanele care au terminat deja anii de liceu și au practicat debate (n.r.- dezbateri), să se reîntoarcă și să transmită celor mai mici informații și să îi ajute, practic, în dezvoltarea carierei lor în această zonă și, de ce nu, și în altele”, a declarat Mădălin Guruianu. Acesta a precizat că membrii celor două echipe au experiență de minimum doi ani în domeniul dezbaterilor și că, în opinia sa, modul în care s-au pregătit cei șase tineri le-ar putea aduce acestora rezultate frumoase la Forumul Național de Dezbateri de anul acesta.

„Este pentru prima dată, în cei opt ani de când mă ocup de Clubul din Sfântu Gheorghe, când nu particip la Forumul Național de Dezbateri, dar sunt convins că modul în care s-au pregătit până acum, capacitățile pe care le-au dezvoltat în competițiile în care au fost împreună, dar și anii de când practică dezbateri, îi recomandă pe cei șase tineri să aibă rezultate frumoase. Am încredere în ei că vor avea rezultate frumoase”, a spus coordonatorul Clubului de Dezbateri din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu.

În cadrul ediției de anul acesta a Forumului Național de Dezbateri Academice, vor fi cinci runde pe teme de dezbatere (moțiuni) pregătite și patru pe teme impromptuu (ce vor fi anunţate cu o oră înainte de desfăşurare). Două din aceste moțiuni vor fi jucate de câte două ori în runde, iar cea de-a treia va fi jucată o dată în runde, precum și în Finală, se arată pe pagina evenimentului. Potrivit aceleiași surse, moțiunile pregătite sunt: „Acest Parlament ar oferi avantaje fiscale companiilor care adoptă modelul de inovație deschisă introdus de Tesla Motors”; „Acest Parlament ar condiționa bugetul armatei de posibilitatea exploatării ei într-un mod profitabil”; „Acest Parlament ar seta o cotă maximă de costuri administrative pentru ONG-uri”.

Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe a participat şi la alte ediții ale Forumului Naţional de Dezbateri. În urmă cu opt ani, debaterii covăsneni – Radu Cotarcea, Bianca Dragomir şi Laura Ştefănescu – au fost campioni naţionali atât la categoria „individual”, cât şi la categoria „echipe”.

Competiție și în luna septembrie

. .

Mădălin Guruianu a amintit că în perioada 4-5 septembrie (a.c.), membrii Clubului de Dezbateri din Sfântu Gheorge vor participa la o altă competiție, intitulată <<Dezbatem România>> și desfășurată la Brașov.

Mădălin Guruianu a precizat că, în ceea ce privește competițiile din acest domeniu, primordial nu este să câștigi, ci să te dezvolți. „Miza este să te pregătești foarte mult, să încerci să faci pasul de a empatiza cu ceilalți, de a te pune de o parte și de alta a mesei, de a încerca să găsești argumentele pro și contra ale unei anumite teme (…). Debate-ul nu este un scop în sine, ci este un mijloc de a te dezvolta personal și cred că toți cei care au trecut  prin debate știu asta”, a spus Mădălin Guruianu.

**

Clubul de dezbateri din Sfântu Gheorghe are, în momentul de față, în jur de 25 de membri, dar și aproximativ 25 de foști membri implicați în activitatea acestuia, însă numărul va crește odată cu începerea noului sezon de dezbateri și a anului școlar, în luna septembrie, a consideră Mădălin Guruianu.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail