În data de 08.06.2017, la Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, a avut loc festivitatea de premiere din cadrul Festivalului Naţional de Minihandbal pentru fete, care s-a desfăşurat în perioada 06 – 08.06.2017. Locul II din 16 echipe aliniate la start, a fost obținut de echipa de handbal a Liceului Teoretic Nagy Mózes din Târgu Secuiesc.
Festivalul Național de Minihandbal 2017 a fost organizat de Federaţia Română de Handbal, Asociaţia Judeţeană de Handbal Vâlcea şi Colegiul Energetic şi a reunit la start un număr de 16 echipe care au avut în componenţă sportive născute în 2006 sau mai mici. Evenimentul a fost sprijinit de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Federaţia Română de Handbal, Asociaţia Judeţeană de Handbal şi Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea.Pentru a le înmâna diplomele și medaliile, la festivitate au fost prezenți Petre Berbecaru, preşedintele Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea, Lucian Trandafirescu, preşedintele Asociaţiei Sportive HandbalFan Râmnicu Vâlcea şi profesorul Marinescu Bogdan, directorul D.J.S.T. Vâlcea.
Am tot auzit vorbindu-se despre echipa de handbal de la Târgu Secuiesc, antrenată de prof. Szasz Csaba. Mi-am propus să le fac o vizită să aflu mai multe. Le-am găsit în sala de sport a Școlii Gimnaziale Turóczi Mózes, unde au loc antrenamentele încă din anul 2014, când a fost formată echipa. Nu știu dacă atunci și-au propus să ajungă așa sus, dar acest rezultat obținut la nivel național arată efortul lor de a fi cele mai bune. Este un motiv de mândrie care trebuie evidențiat.
„Cele 14 micuțe premiate care au reprezentat orașul Târgu Secuiesc la Festivalul Național de Minihandbal, au avut 7 meciuri din care 6 câștigate și 1 pierdut, cel jucat cu echipa CSS 6 București, cu un scor strâns 27-24. Rezultatele au fost surprinzător de bune pentru acești copii care nu au „calități excepționale pentru că nu pot să fac o selecție. Sportul nu se poate face fără antrenament. Și atunci lucrez cu cine vine. Mulți copii cu calități au renunțat din diferite motive. Am lucrat cu cine a rămas și am obținut acest rezultat” mi-a declarat cu satisfacție în glas antrenorul lor. „Așa ne-am calificat la turneul final. Am câștigat o eurozonă. Asta înseamnă 6 județe: Covasna, Brașov, Harghita, Mureș, Cluj și Sibiu. Din eurozona asta noi ne-am calificat pe primul loc. Rezultatele astea le-am obținut cu antrenamente zilnice. Și ele trebuie evidențiate pentru că astea sunt cele care contează cel mai mult. În ele se vede efortul depus cu greu.”- a menționat prof. Szasz Csaba.
Echipele din țară, cu care au jucat fetele noastre, aparțin cluburilor sportive cu vechime în practicarea acestui sport, astfel rezultatele sunt cu atât mai mult de apreciat. Le voi reda așa cum le-am primit de la una dintre handbaliste:
Galați Artcticot- Tg. Secuiesc 10-17, Galați Danubis -Tg. Secuiesc 14-38, Petroșani-Tg. Secuiesc 20-29, Caracal- Tg. Secuiesc 18-25, M.Ciuc- Tg.Secuiesc 18-24, C.S.O. Plopeni Ploiești- Tg. Secuiesc 13-18, CSS 6 București 27-24.
Aprecieri și mulțumiri prof. Szasz Csaba pentru efort, bunăvoință, seriozitate, perseverență, pentru implicarea totală în antrenarea acestor eleve într-un sport care necesită muncă și disciplină. Echipa este formată din eleve de la școli diferite, de etnii diferite, dar asta nu le împiedică să se mobilizeze pentru a obține un rezultat frumos. Asta înseamnă unitate. Este clar că aici există un secret, așa că nu m-am putut abține să nu întreb: Care este cheia succesului, domnule profesor? „Muncă, muncă și iar muncă”. După ce am asistat la o oră de antrenament, aș adăuga armonie și bună înțelegere. Bravo fetelor! Bravo, domnule antrenor!
Mihaela Aionesei