După 35 de zile de la începerea procesului de distribuţie a pachetelor cu alimente, doar 54% au fost distribuite, conform graficelor întocmite de Ministerul Afacerilor Europene. În 10 zile procesul de distribuire trebuie încheiat. . .

Întrucât precizările Ministerului spun că în termen de 45 de zile trebuie distribuite toate alimentele, ar trebui ca în cele 10 zile rămase, firma din Bucureşti care se ocupă cu distribuirea pachetelor – SC. LIBRO EVENTS SRL – împreună cu primăriile, să facă un efort destul de mare pentru încheierea procesului de distribuire către toţi beneficiarii din judeţul Covasna. „După calculele mele, în data de 7 ianuarie, am primit cam 48.216 de pachete din 72.000. Un procent de 54% am avea momentan. Astăzi (n.red.- marţi, 13 ianuarie) am sunat la Bucureşti să ne dea graficul de livrare. În momentul în care îl primim,  vă anunţăm”, a declarat  Doina Stroie, şef serviciu la Instituţia Prefectului Covasna.

Primăriile din judeţul Covasna au început distribuirea pachetelor cu alimente de la Uniunea Europeană în cea de-a doua săptămână a lunii decembrie, după ce Ministerul Afacerilor Europene a încheiat procesul de licitaţie pentru firmele care se ocupă de întreg procesul de transport şi distribuţie, dar şi după ce Ministerul Muncii a trimis listele cu beneficiari. La 35 de zile de atunci, au fost distribuite puţin mai mult de jumătate din totalul pachetelor.

Ajutoarele vor fi împărţite pe baza listelor trimise de către minister. Persoanele care consideră că ar trebui să beneficieze de ajutoare alimentare, dar care nu sunt anunţate de către primari să se prezinte pentru ridicarea pachetelor, sunt rugate să aştepte crearea listelor suplimentare.

Distribuirea ajutoarelor,  pe baza listelor suplimentare, se face după acoperirea cererilor beneficiarilor de cupoane şi pe baza prezentării unui document care atestă încadrarea în grupul ţintă (dispoziţia scrisă a primarului, carnet de şomer vizat conform prevederilor legale sau orice alt document prin care se atestă plata idemnizaţiei de şomaj pentru şomerii care beneficiază de un venit mai mic de 400 de lei, decizia de pensie ori certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat).

Începând de anul acesta, în cadrul programului sunt distribuite 6 kg de făină, 6 kg mălai, 800 g paste făinoase, 4 litri ulei, 4 kg zahăr, 6 cutii a câte 300 de grame de conservă de carne de vită în suc propriu, 8 cutii a câte 300 de grame fiecare de carne de porc şi 10 cutii a câte 200 de grame fiecare de pate de ficat. Livrarea alimentelor se va face în două cutii de carton sigilate, cu conţinut identic, fiecare cutie conţinând ½ din cantitatea alocată unei persoane.

Primele ajutoare au plecat către Întorsura Buzăului şi Sita Buzăului, în data de 10 decembrie, fiind urmate de localităţile Zagon, Valea Mare, Barcani, Covasna , Zăbala, Catalina, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Hăghig, Aita Mare, Vârghiş, Dobârlău, Ozun, Moacşa, Cernat, Sânzieni, Poian, Mereni, Lemnia, Ojdula, Breţcu, Ghelinţa, Turia şi Vâlcele, în data de 22-24 decembrie. Potrivit sursei citate mai sus, în momentul de faţă 23 de localităţi aşteaptă pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail