Prefaţă
Lucrarea „Împărtăşirea sub ambele forme”, realizată cu dăruire, dragoste şi nădejde în folosul pe care aceasta îl va avea pentru cititorii de peste ani este, negreşit, o parte din comoara spiritului religios românesc, prezent de-a pururi pe meleagurile ţării noastre, fie ele dezlipite din pricina istoriei tumultoase, sau intacte până în prezent. Dumitru V. Toboltoc, teologul format într-o atmosferă interbelică suficient de prielnică dezvoltării culturale şi spirituale, îşi jertfeşte pe altarul timpului un an pe care student fiind, îl dedică aproape în totalitate viitoarei sale teze de licenţă, susţinută în anul 1939, la Facultatea de Teologie din Chişinăul care încă plânge de dorul României Mari. Urmaşii săi, remarcabili şi decisivi adeseori pentru societatea românească din judeţul Covasna, Dr. Nicolae Toboltoc (fiul autorului) şi D-na Judecătoare Irina Toboltoc (nora autorului), mi-au dat prilejul de a scoate, după aproape opt decenii, la lumina tiparului ziaristic, această nepreţuită lucrare axată pe centrul cultului creştin ortodox, Sfânta Euharistie. Misiunea mea, ca tânăr teolog, profesor şi, la rândul meu, autor, este una onorabilă, prefaţând şi îngrijind această capodoperă, lăsând-o să ne înfrumuseţeze raţiunea prin arhaisme şi expresii autentice româneşti dar, şi prin calitatea celor cercetate şi scrise de către autor.
Prof. Vasile Antonie Tămaş – Delavâlcele
Dumitru V. Toboltoc
Împărtăşirea sub ambele forme
Teză de licenţă
Chişinău – 1939
Ediţie prefaţată şi îngrijită de Prof. Vasile Antonie Tămaş – Delavâlcele
Neobositului Părinte Profesor Econom D. Popescu – Moşoaia, pe ogorul Bisericii şi a Şcoalei, neţărmuită dragoste şi devotament.
După catehismul lui Filaret, materia Tainei este pâine dospită, căci astfel de pâine searată prin cuvântul „αρτος”, pe care a întrebuinţat-o Hristos şi pe care au întrebuinţat-o Apostolii. Pâinea trebuie să fie curată şi din grâu, din cauza sfinţeniei Tainei, fiindcă „o pâine este, un trup suntem şi noi cei mulţi, căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.” (I Corinteni, 10-17)
„Vinul să fie amestecat cu apă” (Th. Spacil, De S. S. Eucharistia). În general, toate cărţile simbolice stabilesc că materia Sfintei Euharistii trebuie să fie pâine dospită şi vin amestecat cu apă. Dogmatistul Dyobouniotes spune că pâinea trebuie să fie dospită, iar practica Romano-Catolicilor este absurdă, de a săvârşi Sfânta Euharistie cu azimă. Malinovschi notează faptul că nu este acelaşi lucru întrebuinţarea pâinii dospite sau a azimei, fiindcă întrebuinţarea azimei este oprită. Androutsos numeşte practica bisericii orientale, de a săvârşi Sfânta Euharistie cu pâine dospită, ca adevărată şi sănătoasă.
Am văzut mai sus că vinul trebuie să fie roşu, amintind în felul acesta mult mai bine de sânge şi, neapărat amestecat cu apă, după felul în care Mântuitorul a utilizat materia la Cina cea de Taină. Noi ortodocşii turnăm în vinul pentru Euharistie apă, de două ori; prima dată se toarnă apă rece, la săvârşirea Proscomidiei, iar a doua oară se toarnă apă caldă, înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie. De ce se toarnă apă de două ori şi nu o singură dată?
Apa rece care se toarnă în potir la Proscomidie aminteşte de apa care a curs din coasta Mântuitorului – „Dar unul dintre ostaşi coasta Lui cu suliţa a împuns, şi îndată a ieşit sânge şi apă, şi cel ce a văzut a mărturisit şi adevărată este mărturisirea lui.” (Liturghier român, ed. V, 1927, Mânăstirea Cernica)
„Apa rece ce se pune în potir închipuieşte aceasta, cum că încă tainele nu sunt săvârşite neavând căldura Duhului Sfânt; ci mai pe urmă, după ce săvârşesc tainele, atunci au căldura Duhului Sfânt şi nu sunt închipuiri, ci însuşi Trupul Lui Hristos şi însuşi Sângele Lui sunt.” (Damaschin al Râmnicului: Catechismus)
„După Pidalion, prima turnare a apei în potir înseamnă dubla natură a Domnului nostru Iisus Hristos.” (Th. Spacil)
„Apa caldă care se toarnă în potir – zice Marele Vasile – închipuieşte venirea Duhului Sfânt, căci apa caldă are şi firea sa şi are parte de foc, închipuind pe Duhul Sfânt Carele în chip de foc s-a arătat, coborându-se pre Sfinţii Apostoli…” (Damaschin al Râmnicului – Catechismus)
Sfântul Gherman al Constantinopolului spune că „acea apă caldă închipuieşte sângele şi apa împungerii dumnezeieştii coaste, care caldă a curs dintru aceea făcătoare de viaţă coastă a celui răstignit.” (Catechismus)
Sfântul Simion al Tesalonicului, despre a doua turnare a apei în Sfintele Daruri zice: „ Preotul turnând apa caldă, aceasta o face spre a mărturisi că Trupul mort al Domnului şi sufletul Lui dumnezeiesc despărţit de Trup a rămas făcător de viaţă, nedespărţindu-se de dânsul nici dumnezeirea, nici toate lucrările Duhului. Şi fiindcă apa caldă, prin căldură dă semn de viaţă, se toarnă în timpul cuminecăturii pentru ca noi, atingându-ne buzele de potir şi împărtăşindu-ne cu sângele, să credem că bem din coasta cea de viaţă făcătoare. Nedespărţindu-se dumnezeirea de Trup, turnarea căldurii închipuieşte aceasta, căci scris stă că „foc e Dumnezeul nostru.”
